Nicolae Manolescu, reales, pentru a treia oară, preşedinte al Uniunii Scriitorilor

0
412
Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu a fost ales, ieri, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru a treia oară consecutiv, cu 705 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Mircea Cipariu, a obţinut 196 de voturi. Alte 37 de voturi au fost anulate. După ce şi-a depus candidatura, Manolescu a anunţat că îi va propune pe Varujan Vosganian în funcţia de prim-vicepreşedinte şi pe Gabriel Chifu în funcţia de vicepreşedinte. Statutul USR a fost modificat pe 12 martie a.c. şi i-a permis lui Nicolae Manolescu, care se afla la al doilea mandat la conducerea instituției, să candideze pentru al treilea în funcţia de preşedinte. Critic literar și profesor universitar, din 1990 director al publicației „România literară”, Manolescu a fost ales iniţial în funcţia de preşedinte al USR în anul 2005 şi reales în noiembrie 2009, cel de-al doilea mandat al său urmând să expire în noiembrie 2013. Potrivit Mediafax, în prezent, USR are 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău.