Media şi noile derive

0
81
Citeşte mai mult

Nu mai deschid televizorul, nu mai urmăresc nici emisiunile de ştiri pe reţele de socializare. Cele provenite de la trusturi care, de câteva săptămâni, şi-au anulat orice grijă fie şi pentru mascarea unor interese meschine: de grupuri, patronale, politice, de familie, într-un cuvânt, totul făcut într-un dispreţ al profesiunii a cărei deontologie pare să fi rămas doar o relicvă arheologică. Singurul ei loc de supravieţuire ar putea fi în arhivele bibliotecii ori în secţiunea de monumente a patrimoniului naţional.

Gestul meu n-are o legătură nemijlocită cu contestaţia din pieţele protestante, în ciuda aceluiaşi sindrom de revoltă şi de acuză. Şi nici măcar nu încerc să-mi localizez dezamăgirea exclusiv în zona politicului: adică, în acele poziţionări diferite, antagoniste, faţă de o „culoare” politică, faţă de guvernanţi ori de opozanţii săi. Din acest punct de vedere zarurile au fost cam de multişor aruncate, iar cărţile, unele mai măsluite decât altele, se află la vedere. Oricum, chiar şi în această privinţă, media autohtone s-au dovedit, pe tot parcursul acestei lungi tranziţii, ceva mai „originale” (inventive?) decât suratele lor mai experimentate prin tradiţie. Pe care le-au copiat, fără discernământ, într-un dispreţ amendabil al structurii publicului ţintă. „Originale” ca şi democraţia inventată, propusă şi cimentată de Ion Iliescu în acel clipe de neatenţie în care noi, grosul prostimii, ne defulam cu naivitate în marşuri minate de un romantism vetust.

Întâi de toate, refuz să mai înghit făcături jurnalistice, în care mondenitatea şi divertismentul invocate şi-au pierdut iremediabil semnificaţiile şi conţinuturile de bază. Şi de origine. Cu moderatori aculturali, dar cu o inconştienţă vecină cu idioţenia se încumetă, agresiv şi gregar la referinţe dintr-un domeniu ce şi l-au interzis, cu invitaţi, parcă anume promovaţi după un sistem de criterii obligatoriu pe dos, cu o „naturaleţe” genuină batjocorind limba română, constant pe valul unei limbuţii stereotipate şi plonjând frecvent în licenţios, televiziunile nu mai au nimic din propria lor menire iniţială şi structurală.

E drept, cursa dementă, dispreţuind orice reguli – de minimă moralitate, de bun simţ, de cuviinţă – pentru rating încă mai rezistă cu concursul unui public dispers, atipic şi el, victimă a unei manipulări nu mai puţin nocive decât cea de natură politică. Există, am mai scris asta, o fascinaţie a răului, din noi înşine dare pe care preferăm că-l identificăm la ceilalţi şi, astfel, să ne asigurăm o falsă …mântuire. Diabolicul e mult mai spectaculos: nu degeaba „infernul” lui Dante ne convinge şi ne mişcă mai mult decât …Paradisul. Ca în lumea mare de astăzi şi de ieri, Pacea nu e decât scurta pauză, de o cafea, băută în nişte cabinete secrete de generali şi mareşali agresivi la …linişte.

Iar despre jurnalele de ştiri, cred că nimic nu le mai salvează de la un fel bricolaj (alias:treburi de casă!): un partizanat făţiş, ad personam şi, invers, contro personam, mecanism în care, nu o dată, persoana e confundat cu un partid întreg, când nu cu Ţara întreagă.

M-a distrat, iniţial, când, pe diverse site-uri online am date peste „titluri” vădit apocaliptice: „O bombă în mariajul …”; „N-o să-ţi vină să crezi ce …”, „Ce-a făcut vedeta X… nu s-a mai văzut…”. Şi, intrând în ştirea respectivă, nimic, absolut nimic, nici extraordinar, nici bombă, ba, uneori, lipseşte cu desăvârşire un minim de informaţie, gen nume, loc, timp etc.

Desigur, n-aş vrea să fiu catalogat drept cine ştie ce „purist”, „vetust”, „desuet”, vasal al unei alte lumi dispărute. Deşi, recunosc, nu m-ar deranja câtuşi de puţin. Ceea ce propun e o reflecţie, în chiar contextul în care „revoluţia mediatică” redenumită apoi globalizare n-a reprezentat, ca mai toate marile descoperiri şi metamorfoze ale lumii, un fel de elixir, o soluţie alchimică exclusiv benefică. În ea, cum mari gânditori şi chiar promotori ai ei au avertizat, subzistă, insinuant, şi otrăvuri. Manevrarea lor – ca laborantul eprubetele în laborator – solicită, pe lângă îndemânare, inteligenţă, orizont cultural şi altele – şi o mare, nedefinită, doză de simţ etic.