FMI-CE-BM vin în România pe 25 octombrie

0
326
Jeffrey Franks

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, va face o vizită la Bucureşti, între 25 octombrie – 7 noiembrie, pentru a realiza cea de-a treia evaluare a acordului stand-by cu România, a anunţat, ieri, Tonny Lybek, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria. „Autorităţile au decis să trateze acordul ca unul de tip preventiv, mai exact nu intenţionează să retragă resursele disponibile. Vizita FMI se va derula împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Reprezentanţii misiunii se vor întâlni cu autorităţile, reprezentanţi ai partidelor politice, ai sindicatelor, ai patronate, ai băncilor şi ai organizaţiilor societăţii civile”, a precizat Lybek.