Descalificarea „bizară” a lui Novak Djokovic duminică la US Open a fost epilogul unei perioade estivale, realmente nefastă pentru nr. 1 mondial. La mijlocul lunii iunie, „Nole” lansa Adria Tour, un turneu caritativ în Balcani. Testarea pozitivă a lui Dimitrov şi implicit a sa a întrerupt turneul acoperit de critici. Neînvins în 2020, a câştigat Master 1000 de la Cincinati, delocalizat la Fushin Meadows din cauza crizei sanitare, impunându-se în faţa lui Miloş Raonic în finală. În apropierea US Open, Novak Djocovic anunţase crearea unei noi entităţi intitulată Professional Tenis Players Association (PTPA). O entitate sindicală a cărei raţiune era apărarea intereselor jucătorilor din top 500 simplu şi top 200 dublu. Agasat de break-ul realizat de Pablo Carreno Busta, care conducea cu 5-6 în primul set al optimilor de finală la US Open, Novak Djokovic a voleibalat o minge în afara terenului, fără să privească direcţia acesteia, şi din nefericire a lovit arbitrul de linie. Care s-a prăbuşit uşor teatral. Refuzând conferinţa de presă s-a ales şi cu o amendă de 20.000 de dolari la care s-a adăugat anularea sumei de 163.000 de dolari acumulată pe parcursul acestui turneu. Predecesori: John McEnroe – Open Australia 1990, Carsten Arriens – Rolland Garos 1995, Jeff Tarango – Wimbledon 1995 şi Stefan Kaubek – Rolland Garos 2000.