Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coandă va fi permis direct la aerogara Plecări

0
468

Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coandă va fi permis direct la aerogara Plecări, începând cu data de 9 septembrie, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului, însă rămân valabile toate celelalte cerinţe pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Iar din  11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public.

Tot de la 9 septembrie se permite şi accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în faţa aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor şi însoţitorilor acestora. Începând cu aceeaşi dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante şi cafenele, în plus faţă de cele care şi-au reluat deja funcţionarea în urmă cu o săptămână.