CSM o propune pe judecătoarea Iulia Cristina Tarcea pentru a prelua şefia ÎCCJ

0
330

iulia_cristina_tarceaConsiliul Superior al Magistraturii o propune pe judecătoarea Iulia Cristina Tarcea pentru a prelua şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a anunţat joi preşedintele CSM, Mircea Aron. Judecătoarea Iulia Cristina Tarcea, candidat unic pentru şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a susţinut joi interviul la Consiliul Superior al Magistraturii. În prezent, aceasta deţine funcţia de vicepreşedinte al Instanţei supreme şi este delegată să asigure interimatul conducerii instituţiei. Postul de preşedinte al ÎCCJ a rămas vacant după ce Livia Stanciu, cea care deţinea această funcţie, şi-a înaintat cererea de eliberare din funcţie prin pensionare, începând cu 13 iulie. De la acea dată, Stanciu deţine funcţia de judecător la Curtea Constituţională, ca urmare a semnării decretului de numire de către preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, numirile în aceste funcţii se fac de către preşedintele României, la propunerea Secţiei de judecători a CSM, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit o singură dată.