Șoferul fugar de pe Calea București s-a prezentat la Poliție

0
449

Tânărul de 29 de ani, care în cursul zilei de luni a lovit cu maşina – un Opel cu numere de Spania – un minor de 10 ani, în zona Viitorul de pe Calea București, din Craiova, şi apoi a părăsit locul accidentului, s-a prezentat, ieri, la sediul Biroului Rutier Craiova, unde a fost audiat. Bărbatul le-a declarat oamenilor legii că s-a speriat și de aceea a fugit de la locul accidentului. „Probatoriul administrat de poliţişti a fost analizat împreună cu procurorul de caz, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, ne-a declarat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Față de șoferul fugar nu s-a dispus nici o măsură. Copilul a suferit o fractură în urma accidentului.