Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: / „Securitatea, apărarea şi noile prevederi financiare vor fi cele mai importante teme la alegerile europarlamentare”

0
1374

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu îşi exprimă în continuare îngrijorarea vizavi de modul în care anumite prevederi din pachetul rutier s-ar putea aplica şoferilor români, acesta fiind motivul pentru care va continua dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene. Deputatul român ne vorbeşte într-un amplu interviu şi despre noile reguli privind siguranţa aeriană, dar şi despre drone, evidenţiind aici, evenimentul din Venezuela. Declaraţiile premierului ungan, Viktor Orban despre politica dusă de UE, sunt catalogate ca deplasate de vicepreşedintele grupului EPP, care consideră la rândul său, că nu ar trebui trecute cu vederea politicile de anexare ale Rusiei. Despre PNL, Marian Jean Marinescu spune că unitatea ar trebui să-i preocupe în perioada următoare pe liberali, iar prezenţa şefului statului la Consiliul Naţional a fost una mobilizatoare.

Aţi avut recent  un schimb de opinii cu comisarul Violetta Bulc privind pachetul rutier. Comisia Europeană a propus ca şoferii de camion care se deplasează într-o altă ţară membră UE să fie consideraţi drept “muncitori detaşaţi”, remuneraţi cu salariul local, după ce au petrecut cel puţin trei zile în acea ţară. Reacţia dumneavoastră vine şi după ce în urma unei razii efectuate de poliția din Bruges șoferii români au fost amendați deoarece s-au odihnit în cabinele tirurilor și nu la hotel așa cum prevede legea belgiană.

Statele membre UE din Europa Centrală şi de Est se opun acestor propuneri. Nu s-a primit mandat şi s-a întors pachetul la Comisie. Aici trebuie să aibă loc noi negocieri, să se ajungă la un compromis.  În acest context, am întrebat-o pe doamna Bulc, care a început o procedură de infrigment împotriva Germaniei, pentru anumite practici, dacă va continua procedura şi asta pentru că autorităţile din aceste state, şi mă refer şi la Franţa, dar şi la Belgia, le-au întreprins împotriva şoferilor de transport internaţional. Şi răspunsul a fost că procedura continuă, că se fac noi investigaţii de către Comisie şi că deocamdată nu s-a găsit dovezi din care să rezulte că statele membre s-au abătut de la legislaţia europeană, iar dacă sunt şoferi care au avut de suferit în acest sens să denunţe aceste abuzuri. Aceasta întrebare a fost de fapt o presiune asupra comisarului ca să continue această procedură de infrigment pentru a proteja această industrie. Noi considerăm că ce vrem noi nu este protecţionism, ci protejare. Iar ce vor ei să facă este protecţionism, pentru că vor să protejeze piaţa internă, dar nu se gândesc decât la jumătate din exerciţiul comercial. În momentul în care va dispărea concurenţa prin eliminarea cabotajului, adică, a transportului într-un stat membru de un transportartor din alt stat membru, sunt obsolut convins că preţurile vor creşte. Ceea ce înseamnă de exemplu, că toate la piesele auto ce se fabrică în România şi se exportă în Germania vor creşte preţul lor pentru că va creşte preţul transportului. Noi dorim să realizăm un echilibru, respectând principiile Uniunii Europene şi protejăm industruia dezvoltând-o normal. Noi vom continua presiunile asupra doamnei comisar, iar doamna comisar va trebui la rândul domniei sale să continue presiunile asupra Germaniei şi a Franţei şia Belgiei şi a tuturor  statelor, astfel încât să nu comită abuzuri asupra şoferilor din Europa de Est.

Luna trecută, în Parlamentul European s-a votat un nou pachet de reguli privind siguranţa aeriană, incluzând şi dronele. Cum a fost primit acest pachet de către operatorii de aviaţie şi producătorii de drone ?

Operatorii au primit foarte bine pachetul pentru că simplifică procedurile de certificare atât pentru produsele aeronautice, cât şi pentru servicii, adică, pentru companiile aeriene. Pe de altă parte, producătorii de drone, care acum s-au organizat într-o asociaţie, chiar eu fiind gazda lansării acestei asociaţii, a producătorilor de drone din Europa, acum au început să construiască opinii. Este un moment destul de bun. În cadrul acestei asociaţii, părerile sunt împărţite. De fapt regulamentul pentru siguranţa aeriană prevede nişte direcţii, iar acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu nişte regulamente de implementare. Şi a venit deja cu un proiect pt drone până la 25 de kg şi pentru drone considerate cu un risc mic. Am avut deja foarte multe discuţii cu ei şi le-am cerut celor de la Comisie să vină cu propunerea şi pentru celelalte drone astfel încât să avem un pachet, pentru că deocamdată, după opinia mea, această propunere nu satisface necesitatea de siguranţă aeriană şi de protejarea vieţii private. Trebuie să vedem întregul pachet ca să putem să analizăm dacă cei de la Comisie au adus reglementări de implementare care să fie benefice pentru toată lumea.  Sunt păreri diferite în asociaţie pentru că unii au înţeles că trebuie să existe reguli foarte clare pentru că altfel un incident mai grav între un avion şi o dronă va fi un dezastru, alţii spun că e o industrie, că vor fi foarte multe locuri de muncă, ceea ce eu nu cred. Vor fi locuri de muncă, dar care vor înlocui alte locuri. Cred că este foarte relevant şi atacul cu drone asupra preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, care susține că a fost ţinta unei tentative de asasinat. O dronă plină cu explozibil a fost detonată deasupra scenei unde liderul de la Caracas ţinea un discurs. Liderul a scăpat nevătămat. 

Încă patru sateliţi Galileo au fost lansaţi luna trecută, mai precis pe 25 iulie la Centrul spaţial european din Guyana Franceză, purtaţi de lansatorul european Ariane-5. Data trecută aţi participat şi dumneavoastră la un eveniment similar.  Despre Programul spaţial al Uniunii Europene ce ne puteţi spune şi ce înseamnă aceşti ultimi patru sateliţi lansaţi ?

Am primit invitaţie şi de data aceasta, dar, din păcate nu am reuşit să ajung, însă ceea ce vă pot spune că a fost un eveniment extrem de important, de altfel la fel de important ca şi acela la care am luat şi eu parte. Atunci a fost o lansare cu doi sateliţi, acum a fost o lansare cu patru sateliţi. Până în acest moment Galileo era funcţional, cu precizia cerută, este certificat, este verificat, dar acum cu cei patru sateliţi, Galileo acoperă tot globul pământesc. Acum sunt cu totul 26 de sateliţi, iar sistemul global de navigaţie prin satelit al UE va oferi un semnal de mai mare precizie pentru o serie de servicii importante. Aşadar, acest sistem poate să fie folosită atât de aviaţie cât şi de toate celelalte aplicaţii, din alte domenii industriale, peste tot în lume. Începând cu acest an, autoturismele care se vor produce cu sisteme de navigaţie, vor avea şi receptor Galileo, este un amendament de-al meu depus acum patru ani.

Despre întâlnirea dintre preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Un succes pentru Uniunea Europeană, un pas înapoi făcut de SUA sau toată lumea mulţumită ?

Eu cred că în astfel de situaţii nu trebuie să punem problema că a câştigat cineva, altfel comentariile duc către alte reacţii. Dar eu cred că Uniunea Europeană s-a prezentat foarte bine la această întâlnire, a obţinut continuarea normalului. În momentul în care Trump a fost ales, Tratatul de Investiţii şi de Comerţ cu SUA era aproape terminat şi el l-a blocat. Acum se întrevede speranţa că am putea la un moment dat să avem un acord atât de investiţii cât şi de comerţ cu SUA. Însă, mai avem probleme… cu oţelul, cu taxele celelalte, dar sperăm că se vor rezolva.

La Tuşnad, premierul ungar, Viktor Orban, a făcut câteva declaraţii…Una dintre acestea a fost legată de UE despre care Orban spune că “duce o politică rusească primitivă”.

După părerea mea declaraţiile lui Viktor Orban despre statul pe teritoriul căruia el îşi susţine prelegerea, fără participarea reprezentanţiilor acestui stat, în mod normal, sunt de neconceput. Ar trebui taxate, dar, din păcate autorităţile din ţara noastră nu au reacţionat. A depăşit zic eu regulile diplomatice, dar şi de vecinătate. A făcut tot felul de afirmaţii…cum că noi nu am ştiut ce să facem cu maghiarii din Transilvania. Păi ce să fi făcut…ceea ce au făcut ei, că i-au asimilat definitiv pe românii din Ungaria. Pentru că atunci când spui că alţii nu au fost în stare, trebuie să explici ceea ce ai făcut tu. Iar dacă Ungaria spune că România nu a făcut nimic cu maghiarii, atunci mă uit să văd ce a făcut Ungaria cu românii. Păi înţeleg că Viktor Orban ne sfătuieşte să-i asimilăm şi noi pe maghiari. Iar legat de declaraţia lui despre politica UE, că ar fi „o politică rusească primitivă”, stau să mă gândesc ce ar trebui să facem cu Rusia ? Să recunoaştem cele două enclave din Ucrainei ? Să recunoaştem anexarea Crimeei ? Adică, cine e primitiv…Uniunea Europeană că acţionează la nişte acţiuni primitive ale Rusiei, pentru că asta este realitatea. Orban este un aliat a lui Putin.

Liderul Fidesz a mai spus că la anul, la alegerile europarlamentare singura temă serioasă va fi imigraţia. Cum comentaţi declaraţiile premierului ungar ?

Nu este adevărat. Asta e tema preferată a lui Viktor Orban. Poate aşa vrea el, pentru că în Ungaria el a impus această temă…a făcut referendum, a ridicat gard…a făcut din această temă una naţională deşi nu era niciun pericol pentru Ungaria, pentru că imigranţii tranzitau Ungaria, nu dorea niciunul să rămână acolo. A profitat de acest lucru pentru câştig electoral. Vor fi alte teme importante…securitate, apărare, noile prevederi financiare, despre acel fond de rezervă pentru zona euro şi în acelaşi timp pentru zona – non euro. Este adevărat că la noi vor fi alte teme, temele naţionale.Alegerile europarlamentare vor avea loc spre finalul mandatului României, pentru că ţara noastră va deţine începând cu 1 ianuarie preşedinţia UE, timp de 6 luni. Dar nu există niciun fel de pregătire pentru această perioadă.

Aţi fost prezent la Consiliul Naţional al PNL, unde a fost invitat de onoare şeful statului, domnul Klaus Iohannis. Care este mesajul cu care v-aţi întors de la această reuniune ?

S-a dat un semnal de unitate, ceea ce este foarte important. Prezenţa domnului preşedinte a fost una inspirată, încurajatoare pentru liberali. Dar trebuie să ne pregătim, mai ales că românii nu vor mai accepta oameni nepregătiţi şi deci trebuie să avem grijă pe cine punem pe liste, pentru început la europarlamentare, apoi la celelalte alegeri. Concluzia e una singură : PNL s-a apucat de treabă !