Craiova: Vernisaj „Salonul de vară“, la Galeriile „Cromatic“, dedicat Centenarului Unirii

0
1379

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită marți, 14 august 2018, ora 18:00, la vernisajul Expoziţiei „Salonul de vară“, realizată de Asociația „Seniori Art“ Craiova, în Galeriile „Cromatic“.

Iubitorii artei plastice vor admira lucrări de pictură, de grafică și metaloplastie semnate de Smaranda Belciug, Ioana Bîrcă, Nicoleta Bulgaru, Emil Godeanu, Daniel Guță, Mariana Montegaza, Benoni Mogoșeanu (care este și curatorul expoziției), Virginia Neacșu, Nicolae Pîrvulescu, Marian Rada, Dan Scurtu, Claudia Strîmbeanu, Olimpia Zdrenghea – Edou și arh. Cléopâtre Edou – Nguema. Alături de Asociația „Seniori Art“ se vor afla prof. Cicios Costas și prof. Nicolae Marinescu.

„Salonul de vară“ este cea de-a patra expoziție vernisată anul acesta de Asociația „Seniori Art“ pe simezele Galeriilor „Cromatic“ la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, prima fiind „Salonul de primăvară“ (25 aprilie), urmată de „Icoana – fereastră spre suflet“ (9 mai) și „Expoziție – manifest“ pentru viața oltenilor (23 mai).