Pe Mangia l-au apucat crizele de nervi

0
409

Antrenorul Craiovei s-a certat cu oficialii clubului după meciul cu Astra şi cu ziariştii la conferinţa de presă de ieri

mangiaStartul de campionat sub aşteptări al Universităţii Craiova, cu doar 6 puncte în 4 meciuri, dintre care 3 s-au disputat pe teren propriu, cu echipe fără pretenţii, a tulburat deja apele în Bănie. La ultimele două jocuri de la Severin au venit doar câteva sute de spectatori, care s-au arătat nemulţumiţi de jocul echipei. Devis Mangia, care dădea impresia unui antrenor echilibrat la sosirea în România, resimte presiunea şi deja a avut câteva izbucniri la adresa oficialilor clubului, la finalul partidei cu Astra, din motive puerile. Noaptea nu l-a liniştit pe antrenorul Ştiinţei, care, la conferinţa de presă care a prefaţat partida cu Juventus Bucureşti, a făcut o adevărată criză de nervi după întrebările incomode puse de ziarişti. „Ce comentaţi? Nu e bine cu atâtea egaluri pe teren propriu? Vedeţi-vă de treaba voastră! Sunteţi suporteri ai Craiovei sau ţineţi cu Dinamo sau Steaua? Nu am învins, dar nici nu am pierdut, spuneţi şi asta!” a strigat Mangia către ziarişti.

Întrebat despre jocul modest al echipei în comparaţie cu cel de anul trecut, din mandatul lui Gigi Mulţescu, în condiţiile în care lotul este unul superior, Mangia s-a enervat şi a răspuns într-o notă de sarcasm şi superioritate: „Mamma mia, staţi liniştiţi, că au trecut doar 4 etape! Fiţi calmi, nu avem probleme, vom trage linie la finalul campionatului, atunci vom vedea ce am făcut, dacă ne-am atins obiectivele! Cunosc regulamentele mai bine decât voi, ştiu că avem 26 de etape la dispoziţie pentru a ne îndeplini obiectivele, dar consider că au rămas destule meciuri. Am văzut că nu au venit spectatori la meci, iar cei care au venit ne-au fluierat, dar ce putem face? Probabil că trebuie să jucăm mai bine, nu ştiu… Eu cred că am jucat bine, Astra ne-a surprins o dată pe contraatac, iar noi am avut cinci ocazii de gol. Dacă pentru voi e puţin pentru un meci din Liga I, atunci ne vom strădui să ne creăm mai multe”.

Devis Mangia neagă că jucătorii săi ar avea probleme fizice, deşi în repriza a doua a partidei cu FCSB, dar şi pe finalul partidei cu Astra alb-albaştrii nu au mai reuşit să depăşească centrul terenului, fiind sufocaţi de adversari, aceştia din urmă aflaţi şi ei după meciuri în cupele europene. „Faptul că atacăm implică un consum mare de energie, fiindcă restul echipelor preferă să se apere, dar nu avem probleme de natură fizică, nu sunt de acord cu acest lucru”. În acest timp, sub protecţia anonimatului, câţiva jucători ai Craiovei au recunoscut că stagiul de pregătire din Austria a fost mai degrabă o „vacanţă”, antrenamentele fizice fiind deloc solicitante. Totodată, recomandat ca un antrenor care promovează tinerii, Mangia nu numai că nu a folosit niciun „junior” în meciurile cu Milan, dar şi Screciu şi-a pierdut forma sportivă o dată cu venirea italianului.

Portarul Neculai Calancea spune că startul ezitant de campionat este cauzat de schimbarea sistemului de joc de la 4-2-3-1 într-un 3-4-3, dar şi perioadei de integrare de care au nevoie noii jucători. „Jucăm un sistem nou şi avem nevoie de timp să ne acomodăm. În plus, au venit şi mai mulţi jucători noi, care au şi ei nevoie de o perioadă de adaptare, de acomodare. Nici eu nu sunt la potenţialul maxim, am avut şi ceva probleme medicale. E urât să joci cu tribunele pustii, ne dorim să avem cât mai mulţi fani alături, încercăm să-i readucem la stadion, fiindcă ne-au ajutat mult când au venit” a spus portarul moldovean.

Băluţă are contractură

Accidentat în debutului partidei cu Astra, Alexandru Băluţă a suferit o contractură, după cum a relevat examenul medical efectuat a doua zi după meci. Deşi oficialii craioveni se temeau că este vorba de ceva mai grav, căpitanul Craiovei va reveni la antrenamente în câteva zile, deşi va absenta la partidele cu Juventus Bucureşti şi FC Botoşani. „Băluţă a făcut o ecografie şi este mai puţin grav decât ne aşteptam, dar va mai face încă un examen miercuri” a spus Mangia. Băluţă a marcat 3 goluri în acest debut de campionat.

Ovidiu Costeşin, noul director executiv al clubului

Staff-ul administrativ al Universităţii Craiova s-a întărit prin aducerea lui Ovidiu Costeşin, acesta urmând să îndeplinească funcţia de director executiv. În ultimii ani, Costeşin (36 de ani) a lucrat alături de Victor Piţurcă, atât la echipa naţională, cât şi la FCSB, la FCU Craiova şi în ţările arabe.