Băut şi drogat, prins de poliţişti doljeni

0
458

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Ţuglui, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului, respectiv a substanțelor psihoactive.

Un tânăr de 26 de ani, din comuna Țuglui, a fost depistat de poliţişti ai Biroului Rutier Craiova în timp ce conducea un autoturism pe strada “Tabaci”, din municipiul Craiova. “Întrucât prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că testarea cu aparatul Drugtest nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, astfel că persoana depistată a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.