La data de 7 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procuroriii D.I.I.C.O.T. – B.T. Olt, au efectuat 3 percheziții, la locații din județul Olt, într-un dosar penal de pornografie infantilă și corupere sexuală a minorilor. În fapt, în cursul anului 2019, un bărbat, de 64 de ani, ar fi invitat într-o încăpere a unui imobil o minoră, de 10 ani și i-ar fi prezentat materiale pornografice cu minori. La scurt timp, bărbatul ar fi invitat minora în aceeași locație și ar fi avut față de aceasta gesturi cu caracter sexual. În urma activităților, au fost ridicate 3 laptopuri, 4 telefoane mobile și un hard disk. Totodată, 7 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii, urmând ca, în continuare, să fie dispuse măsurile legale ce se impun. În acţiune au fost angrenaţi polițiști din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Olt.