În formă excelentă, fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, actualmente europarlamentar, a fost prezent aseară în studioul Realităţii TV, unde a spus nu puţine lucruri interesante, bine cumpănite, redemonstrând pe ansamblu o cunoaştere a temelor în discuţie. Antrenat într-un dialog pertinent, cu un alt europarlamentar, din aceeaşi familie politică, Rareş Bogdan, Traian Băsescu a fost de acord cu acesta ca în noua legislatură a Parlamentului European, grupul de parlamentari români, în ansamblul său, ar fi de dorit să facă tot ce îi stă în putinţă pentru ţara lor. Să nu o mai critice, cum s-a întâmplat, pe mandatul precedent, ceea ce alţii nu au făcut. Corectă şi oportună idee. Dar cine au fost cei care au exportat scandalul politic de la Bucureşti la Bruxelles? Cu nume şi prenume. Şi mai ales cine a acceptat prezenţa lor pe lista de europarlamentari, la alegerile din 2015? A fost pentru unii doar o sinecură? În rest, Traian Băsescu s-a dovedit „cu temele bine făcute”.