Copa America: Dani Alves, cel ma bun jucător al turneului

0
420

Internaţionalul brazilian Dani Alves, fost fundaş lateral al echipelor F.C. Barcelona, Juventus Torino, PSG, acum în vârstă de 36 ani, a fost ales cel mai bun jucător al Copei America, după finala câştigată, în compania reprezentativei statului Peru (3-1). Cel mai bun portar al turneului a fost declarat Alisson Beker, de la F.C. Liverpool, iar golgeterul turneului (3 goluri) – Everton Soares. Dani Alves a cucerit al 40-lea titlu în cariera sa, din care 23 cu F.C. Barcelona. La actuala ediţie a Copei America a fost căpitanul echipei naţionale, care a câştigat a 9-a oară trofeul, prima dată după 2007.