Noi premii internaţionale, obţinute de elevii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”

0
826
La sfârşitul lunii trecute, un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova a participat la cea de-a VII-a ediţie a unui prestigios turneu multidisciplinar, care s-a desfăşurat la Belgrad. Tinerii s-au întors cu mai multe premii, inclusiv premiul special, obţinut de Mihai Teişanu, la Matematică.
În perioada 24 – 29 iunie, la Colegiul „Mathematical Grammer Scool” din Belgrad s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a concursului „Mathematical Grammer Scool Cup”, la care au participat 140 de elevi din 14 ţări – toate spaţiul din spaţiul ex-iugoslav, la care s-au adăugat Belarus, Bulgaria, Grecia, România, Rusia, Germania şi Marea Britanie. Tinerii s-au înfruntat la trei materii – Matematică, Informatică şi Fizică – plus proba pe echipe. În prima zi a avut loc Fizica, urmată, a doua şi a treia zi, de Matematică, respectiv Informatică. Tinerii au avut parte şi de activităţi culturale, partcipind la vizite în Belgrad, la muzee, precum şi la o excursie la Lacul Golobac şi la ocetate aflată pe malul Dunării. Transportul delegaţiei României, condusă de prof.  Lucian Tuţescu, a fost sponsorizată de firma Plus Auto din Craiova. Rezultatele au fost extraordinare: la Matematică, locul I şi Premiul special al concursului, care a constat într-o dronă, au fost cucerite de  Mihai Teişanu. La aceeaşi probă, Vlad Ciuperceanu a obţinut medalia de aur şi locul al III-lea,, Divia Negoescu  a luat argintul iar Maria Preda  – bronzul. Elevii au fost pregătiţi de prof.  Lucian Tuţescu şi Cristian Moanţă.
La Fizică, Divia a obţinut bronzul, pregătirea fiind asigurată de prof.  Camelia Buzatu. Informatica a avut doi laureaţi: Alexandra Nicola (argint) şi, din nou, Divia (bronz), sub îndrumarea prof.  Marius Nicoli.  Premierea a avut loc la sediul Parlamentului din Serbia. „Au fost subiecte dificile, mult mai grele ca în anii trecuţi, dar am obţinut rezultate deosebite, atât elevii , cât şi profesorii care i-au pregătit meritând laude. Ne pare rău că, pentru o diferenţă foarte mică, am pierdut proba pe echipe”, a precizat Lucian Tuţescu.