Grecia: Alexis Tsipras şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile legislative

0
428
Kyriakos Mitsotakis (51 ani) va fi noul prim-ministru grec, după ce formaţiunea sa, Noua Democraţie, a obţinut 39,8 % din sufragii, iar Syriza lui Alexis Tsipras – 31,4%. Noua Democraţie va avea chiar majoritatea în viitorul Parlament, estimându-se a dispune de 158 deputaţi, dintr-un total de 300. Cel mai important proiect al noului premier prevede o scădere a taxelor şi impozitelor, cu până la 20%, de la 1 ianuarie 2020. Noul Guvern vizează, prin programul anunţat, şi o reformă în educaţie, care va permite deschiderea de universităţi private în ţară. Mandatul va fi predat chiar astăzi, iar Kyriakos Mitsotakis îşi va anunţa viitorul Guvern. Grecii au sancţionat politica de austeritate dusă de Alexis Tsipras, impusă de fapt de creditorii ţării – UE şi FMI. Pe scena europeană, Kyriakos Mitsotakis, membru PPE, are afinităţi cu Manfred Weber, care şi-a lansat campania pentru preşedinţia Comisiei Europene în Grecia, dar şi cu Ursula van der Leyer, propusă pentru preşedinţia CE.