Parcul „Nicolae Romanescu” a început să-şi primească, din nou, vizitatorii

0
512

parc (1)Timpul le rezolvă, în general, pe toate. Unele mai repede, altele mai greu. Se pare că, pariul pus de administraţia locală cu reabilitarea parcului „Nicolae Romanescu” este foarte aproape de a fi câştigat de autorităţi. Ieri, mai mult de jumătate din cea mai frumoasă carte de vizită a Craiovei era savurată, la pas domol, de sute de persoane. Bunici, nepoţi, practicanţi de sport sunt câteva dintre categoriile faţă de care minunea verde a municipiului îşi deschide, din nou, binefacerile. În linii mari, aleile sunt gata, poliplanul ce va acoperi acoperişul de la Teatrul de Vară se apropie de întinderea completă, foişoarele primesc umbra stufului rustic iar băncile sunt străjuite de falnicii arbori sub care s-au consumat mii şi mii de amintiri.

Parcul „Nicolae Romanescu” este înscris în Patrimoniul Cultural Naţional al României sub codul LMI  DJ-II-a-A-07924. Inaugurat în 1903, între anii 1901-1903 au fost finalizate Belvedere, Podurile de piatră, Ruina gotică, Casa grădinarului şef. Ulterior, în intervalul 1901-1902 se creează Podul suspendat şi Casa conservatorului parcului; la 1903 apare Chioşcul de muzică şi Hipodromul, iar în 1905 se edifică Grota ursului. Parcul “Nicolae Romanescu”, cel mai mare parc natural din estul Europei, ca întindere se află pe locul al doilea în România, aproximativ 90 de ha, după Herăstrău, zonele verzi, aleile şi zonele împădurite conferindu-i statutul de cea mai verde zonă urbană din România. De menţionat că, aleile şi potecile însumează peste 35 de km lungime. “Bijuteria Craiovei”, cum îi place primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. să-i spună.

După prefacerile spectaculoase ale Grădinii Botanice vine, acum, rândul parcului „Nicolae Romanescu”, destinaţie cu care noi toţi ne mândrim, în care generaţii întregi au cunoscut emoţia, sărutul, primii paşi sau chiar legarea unor prietenii de-o viaţă se apropie cu paşi repezi de finalizare. Ieri, sub adierele calde de vânt, sute de craioveni savurau momentele de tihnă, păşind pe aleile proaspăt renovate.parc (2)

Acoperişul Teatrului de Vară, aproape de finalizare

După ce s-a rezolvat problema arcelor, firma constructoare de la Teatrul de Vară a trecut la ultimul pas: punerea poliplanului sau a acoperişului care va fi dintr-o pânză subţire. Un prim semicerc a fost deja acoperit în proporţie de 80%, pentru ca, în zilele următoare, să fie acoperit în totalitate. Partea de sonorizare şi reflectoarele au fost şi ele montate, astfel încât, în scurt timp, la Teatrul de Vară să se poată ţine spectacole.

Reabilitarea Teatrului de Vară din parcul „Nicolae Romanescu” are o valoare de 4.391.603,26 lei, din care contribuţia U.E. este de 3.489.624,51 lei, cea a Guvernului României este de 766.544,77 lei, iar cea a beneficiarului de 135.433,98 lei.

Băncile proaspăt lăcuite îşi aşteaptă noile taine

Aşa cum am prezentat în cotidianul nostru, la 26.05.2016, 200 de bănci au fost refolosite şi 100 au fost comandate ca noi. De o lăţime generoasă, bine lăcuite, băncile sunt gate să-şi primească „stăpânii vremelnici”, şi aşa cum doar acestea ştiu mai bine, de zeci de decenii, să ţină doar pentru ele secretele nevinovate rostite de fiecare dintre noi.

Pe ici, pe colo, unele mămici se plângeau că, dacă nu sunt suficient de atente, micuţele odrasle se pot accidenta în timp ce şi-ar grăbi paşii dinspre mijlocul aleii spre margini, unde pietrele cubice sunt dispuse, uneori, la înălţime neuniformă.parc

Exagerări despre vegetaţie

Când lucrările în parc erau în toi, multe voci avertizau că zona verde şi arbori cu vechime vor fi afectate. Iată că, nimic nu a fost adevărat din toate acestea şi natura şi-a făcut treaba cum ştie mai bine, printr-o reglare fierască, numai de ea ştiută. Ba chiar, acum, loturi mari de paşişti sunt cosite, având ca destinaţie refacerea stocurilor de furaje pentru animale, în sezonul rece. Aşa cum am mai precizat în cotidianul nostru, constructorul a lucrat după planurile de lucru puse la dispoziţie de proiectant. Cu alte cuvinte, chiar dacă prin intervenţiile sale era nevoit să sape pe lângă rădăcinile arborilor, executantul nu avea altă soluţie, fiind obligat să respecte, la centimetru, planşele proiectantului.

Reabilitarea parcului „Nicolae Romanescu”, oază naturală veritabilă, va fi gata în curând. Undeva pe la sfârşitul acestei luni, spune constructorul. Nu este un termen forţat. Ceea mai mare parte a aleilor este, deja, refăcută. Mai este de lucru la zona dintre Valea Fetii şi Debarcader. Cei peste 250 de muncitori aflaţi şi ieri pe şantier sunt dovada că termenul de finalizare se apropie. Mai trebuie lucrat însă şi la comportamentul nostru. De pildă, noua fântână cu apă potabilă de lângă lac era, ieri, atinsă de „mărinimia” unor concetăţeni. A fost obligatorie intervenţiea echipajului de mentenaţă pentru a o face aptă destinaţiei.parc (3)

RAADPFL intră în forţă

Pentru siguranţa cetăţenilor, mai ales după crima, încă neelucidată, comisă în august 2015, autoritatea locală a luat măsura montării a 100 de camere video. Unele dintre acestea sunt mobile, fiind dotate cu senzori de mişcare. Toate sunt conectate la serverul Poliţiei Locale. Să sperăm că unii dintre noi vor da dovadă de o conduită civică şi, măcar, la gândul că imaginile captate le pot fi folosite ca probe, vor cugeta mai mult înainte de a vandaliza mobilierul urban al parcului.

Angajaţii RAADPFL şi-au luat în primire zonele de lucru. Efortul acestora a fost intens, mai ales că la fiecare lucrare efectuată în apropierea copacilor, riscurile de afectare a arborilor trebuiau eliminate sau diminuate, pe cât mai mult posibil. „Avem arii bine delimitate, de care noi răspundem. Cu acordul constructorului am şi efectuat cosirea pe anumite parcele, pentru că este sezonul de asigurare a furajelor pentru animale. Va trebui să refacem plantele de la zero, acolo unde este cazul. Ne vom ocupa şi de Sere. Pot să vă spun că, astăzi, (n.r. – ieri) am avut o delegaţie din mai multe ţări, specialişti în amenajarea teritoriului. Au vizitat, acum, grădina zoologică şi sunt foarte încântaţi. Mai târziu, tot în cursul zilei, vor merge să vadă Grădina Botanică. Sunt convinsă că avem cu ce veni în întâmpinarea oaspeţilor şi la acest capitol, Grădina Botanică fiind unul dintre cele mai încântătoare spaţii de agrement ale Craiovei. Şi vă spune acest lucru o persoană care lucrează, zilnic, 3-4 ore în asemenea spaţiu remarcabil”, ne-a precizat Rela Filip, director RAADPFL, pe care am întâlnit-o, ieri, în parcul „Nicolae Romanescu” planificând în detaliu acţiunile angajaţilor din subordine.