Funcţia de administrator public naşte controverse pe problema studiilor

0
458

consiliu (1)Consilierii judeţeni s-au reunit ieri, în prima şedinţă ordinară, după constituirea noului Consiliu Judeţean. 28 de proiecte s-au regăsit pe ordinea de zi, plus interpelările. La propunerea preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa a fost scos penultimul proiect care se referea la revenirea drumului judeţean DJ 561D la vechiul traseu prin municipiul Băileşti, urmând să fie introdus pe ordinea de zi la viitoare şedinţă. Proiectul legat de ocuparea postului vacant de administrator public a stârnit un şir lung de discuţii. Motivul : studiile.

Aprobarea criteriilor şi a procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a postului vacant de administrator public din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Dolj, precum şi a procedurii de numire şi eliberare din funcţie a acestuia au fost îndelung dezbătute. La nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Dolj există postul vacant de administrator public. „Potrivit dispoziţiilor art 113, alin 2 din Legea administraţiei publice locale, numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public se fac de preşedintele consiliului judeţean, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul judeţean. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs. Prin HG 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice”, se precizează în raportul Consiliului Judeţean.consiliu

Cu master sau fără master…

Această funcţie a fost ocupată de Alin Mitrică, care a plecat ca ministru secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. Pe parcursul acestei perioade, funcţia de administrator public a fost deţinută temporar de Florin Stancu, actual director general al DGASPC Dolj, ulterior, Florin Stancu a revenit la Direcţia de Protecţia Copilului, iar astfel funcţia este vacantă şi  trebuie ocupată de cineva cu studiile corespunzătoare. Exact, acesta a fost subiectul dezbaterii… studiile. Prof.univ.dr Nicolae Giugea, consilier judeţean a solicitat precizarea expresă a studiilor, adică să se precizeze în proiectul respectiv ce fel de studii se cer. Să se stipuleze clar că este vorba de studiile de lungă durată, 4 sau 5 ani, depinde de facultatea absolvită, sau studii de scurtă durată, 3 ani, cu obligativitatea susţinerii unui master, ceea ce mai reprezintă doi ani în plus de studiu. În cele din urmă problema a fost lămurită dar consilierii liberali s-au abţinut de la vot, proiectul de hotărâre a trecut şi fără votul consilierilor liberali….consiliu (3)

Cu cotizaţa la zi…

Şi problema reîncadrării  directorilor de la unităţile medico-sanitare din judeţ a iscat controverse. Toate legate de modul în care sunt stipulate anumite condiţii în recenta ordonanţă de guvern. Profesorul Alexandru Brezniceanu, consilier judeţean a solicitat explicaţii, pentru că noţiunea de „reîncadrare” înseamnă altceva decât ceea ce se doreşte de fapt, şi anume, ca managerii să beneficieze de alte trepte de salarizare. „Nu am nimic cu nimeni, nu discutăm de persoane, dar trebuie să înţelegem mai clar ce înseamnă reîncadrare. A fi reîncadrat, înseamnă că ai avut un mandat, un contract, s-a încheiat şi acum se solicită reîncadrarea…”, a spus consilierul Brezniceanu. Ulterior, s-au dat lămuririle necesare şi anume că, acest termen de „reîncadrare” apare stipulat negru pe alb chiar în ordonanţa de guvern, fiind vorba doar de o terminologie uzată în această ordonanţă. Alexandru Brezniceanu a profitat de moment şi a spus a se bucură de faptul că directorului de la Spitalul Leamna, medicului Marius Matei, îi creşte salariul, pentru că astfel ar putea să-şi achite cotizaţiile restante la PNL, unde a fost mult timp membru. „Domnul Marius Matei a fost câţiva ani membru de partid la noi şi acum cred că este membru de partid la PSD. E bine că îi creşte salariu, că poate îşi plăteşte şi domnia sa cotizaţia rămasă restantă. Dacă are de plătit şi la la PSD, atunci cred că acum este un moment potrivit să-l determinăm pe domnul manager să-şi plătească datoriile…aşa este corect…în plus, ţine şi de onoare”, a spus ironic Alexandru Brezniceanu, consilier PNL.