Se discută nu cât ar trebui, deloc în suficientă măsură, despre strângerea grâului, cultură agricolă emblematică, cu o majoră miză de securitate alimentară şi strategică, „petrolul de aur”, cum l-au botezat cercetătorii în ştiinţe agricole de la Bordeaux. Franţa, în paranteză, rămănând al cincilea exportator mondial şi primul exportator european de cereale (40,7 milioane tone grâu recoltate anul trecut, în Hexagon, bătându-se orice record istoric). Deloc întâmplător, cercetătorii de la Centrul internaţional de înalte studii agronomice mediteraneene (Ciheam), în asociere cu Institutul de relaţii internaţionale şi strategice (Iris), la 18 iunie a.c., prezentau lucrarea „Geopolitica grâului, produs vital pentru securitatea mondială”. La 225 de milioane hectare se ridică suprafaţa cultivată în lume, şi 720 de milioane tone reprezintă producţia mondială de grâu, puţin mai mică decât cea de 980 milioane tone, la porumb. La noi, Geo Bogza numea grâul „plantă fundamentală”, şi reprezenta pentru el, la ceasul recoltării, marea, prin tălăzuirea şi foşnetul unic al lanurilor, care întotdeauna îl vindecaseră de tristeţe şi moarte. Marea de grâu. Ar fi vrut să scrie, înţelegând mistere la care puţini aveau acces, „Cartea grâului”, fără o clipă de oboseală pe toată durata ei, care putea fi o Carte a Omului, a Pământului şi a lui Dumnezeu. Şi acum să vedem cum stăm, prin părţile locului, cu planta fundamentală. Fiindcă dacă ar fi vorba de a învăţa mereu ceva, atunci ar fi vorba de lanul de grâu şi cerul spuzit de stele. Asta ne învăţa Geo Bogza, pe care mulţi l-au uitat. Din păcate. Din 175.000 de hectare cu grâu, cultivate în toamna trecută, s-a strâns rodul pe aproape 120.000 de hectare, media la unitatea de suprafaţa lăsându-se uşor sub 4.000 de kg la hectar. Zona colinară cu terenurile sale podzolice şi reci, ne spun specialişti DGA Dolj, va diminua sensibil media pe judeţ, ca de altfel an de an. Poate mai bine ca în alţi ani, dar nu încă atât cât ar trebui, producţia de grâu a Doljului bate la 600.000 de tone, ceea ce atestă că efectiv contează în orice balanţă cerealieră a ţării. Nu există deocamdată un „top 10” al marilor producători de grâu din Dolj, dar de bună seamă Cervina şi Oltyre Segarcea se află bine plasate. Şi, în general, exploatările agricole consacrate, din sudul judeţului, au ceva de spus. Neîndoielnic, grâul este locomotiva comeţului cu cereale. Şi asta în virtutea faptului că, în general, Doljul produce un grâu de acceptabilă calitate. Acum dispunde de mari şi moderne spaţii de depozitare. Cel mai mare dintre acestea, cu o capacitate de 60.000 de tone, se află la Segarcea. Ca să devină şi deplin competititiv – Doljul – mai sunt încă multe lucruri de făcut. O agricultură intensivă, competitivă, la care se năzuieşte, având ca deziderate calitatea, cantitatea şi dezvoltarea durabilă nu poate neglija aspectele comerciale. Fiindcă pentru a face faţă concurenţei şi a-şi prezerva pieţele tradiţionale, ne asigură hebdomadarul francez „L’usine nouvelle”, din octombrie 2015, cercetătorii francezi trudesc „pe rupte” la îmbunătăţirea calităţilor grâului. Fiindcă prin exportul de grâu, Franţa îşi menţine influenţa politică în numeroase ţări din Africa şi Orientul Mijlociu şi îşi reglează balanţa comercială. Am făcut referiri la ceea ce se întâmplă în Franţa, fiindcă această ţară deţine în momentul de faţă, cum spuneam, locul întâi atât la producţia de grâu, cât şi la export, în Europa. Şi a început exportul de grâu în anii ’70, spre Africa de Nord. Competiţa e acerbă pe pieţele de cereale, şi recunoaşterea ca actor de luat în seamă întâmpină multe dificultăţi. Dar până la o asemenea discuţie, cu rostul ei, întrega producţie trebuie strânsă şi corespunzător depozitată. Într-un cadru organizatoric precar, cum este cel existent, excedentul de producţie poate crea şi dureri de cap. Dacă nu cumva şi au şi început.
