Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă

0
313

TariceanuCălin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul acestuia urmând să fie soluţionat de instanţa supremă.

Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa. În cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016, în care “a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri”, anunţă DNA printr-un comunicat de presă.