S-a circulat, la frontierele României, şi de Rusalii

0
477

În data 07.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 43.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 17.700 mijloace de transport (dintre care 9.600 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 24.800 persoane cu 8.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.200 persoane cu 8.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 30.000 de persoane şi 11.000 de mijloace de transport (4.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 19.000 de persoane cu 5.700 mijloace de transport.  În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 9.684 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I –  3.595 (din care 1.560 pe jos), P.T.F. Nădlac II – 2.556, P.T.F. Borş – 2.372, P.T.F. Petea – 912, P.T.F. Vărşand – 45 etc. În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat: 77 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 68 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 17.600 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.300 lei; nu s-a permis intrarea în ţară a 11 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.