Naţionala lui Contra, Anton şi Grozav, egal ruşinos la Oslo

0
540

Un rezultat mai norocos obţinut de România decât acest 2-2 cu Norvegia n-am mai văzut de la acel 1-0 în Portugalia, cu golul lui Dorinel din ultimul minut. Dar măcar atunci am avut în faţă o superechipă şi nici noi nu etalam râsurile de acum. Ghinionul pe care l-a avut generaţia lui Chivu în Norvegia s-a întors acum, iar beneficiari au fost jucătorii de pe taraba lui Contra. Dacă Lubos Michel, acum 16 ani, dicta la henţul lui Carew penalty pentru norvegieni, arbitrul rus Karasev le-a scos mingea din poartă nordicilor şi a validat reuşita din ofsaid a lui Keşeru, în prelungiri.

Tricolorii actuali au fost batjocoriţi pe teren la Oslo, dar în loc să piardă la scor, au obţinut un punct in extremis. Batjocură a fost şi formula aleasă de Contra. O umilinţă pentru restul românilor. Selecţionerul pare un bişniţar în acest moment. Naţionala e jucăria lui “Guriţă”. Când începi cu Grozav şi  Anton insulţi toţi românii. Iar Stanciu o fi arătat ceva, cândva, dar acum nici arabii nu-l bagă să joace, fiindcă e penibil. Şi fără meciuri în picioare, tot pare ireal că a pasat numai la norvegieni până a fost schimbat. Anton e un saltimbanc care şi-a dat cu genunchiul în plex la unul dintre golurile adversarilor, iar tot meciul a fost ridicol. Dacă mai trăia Tata Jean Pădureanu am fi zis că el l-a forţat în primul 11, vârându-i un fişic lui Contra în avionul naţionalei. Probabil nimeni nu ştie unde joacă Gicu Grozav. Nici nu e nevoie, şi dacă ar fi în Liga a II-a din Myanmar l-ar chema Guriţă. Nu ştim ce joacă Gicu Grozav. Nu contează, a mai bifat o selecţie, poate fi exploatat. Mai sunt echipe de păcălit, comisioane de păpat.

Nu trebuia să vedem circul de la Oslo să ne dăm seama că selecţionerul a transformat naţionala în afacere personală. Altfel nu poate să etaleze astfel de marionete, făcute arşice de o echipă a Norvegiei destul de modestă, dar care a jucat tiki-taka pe alocuri, în faţa figuranţilor lui Contra. Tătăruşanu, Keşeru şi Ianis Hagi, parţial Chipciu şi Maxim au meritat tricoul naţionalei. Tătăruşanu şi arbitrul sunt însă artizanii acelui egal ruşinos scos de România la Oslo. Meciuri ca acesta nu se uită. O naţională mai ridicolă decât cea din meciul cu Norvegia e greu de regăsit, poate pe alocuri în mandatul lui Daum. Avem cu Malta luni, dar nimeni nu mai are încredere în această glumă proastă. Singura speranţă este să vină Rădoi cu toţi puştii de la tineret, că de Contra, Grozav şi Anton ne e lehamite. Chiar scârbă.

Norvegia – România 2-2 (Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keşeru 76, 90+2)

Norvegia: Grytebust – Elabdellaoui (cpt.), Nordtveit, Ajer, Aleesami – Ødegaard, Selnæs, Berges, Henriksen – King, T. Elyounoussi (Kamara 77). Selecţioner: Lars Lagerbäck.

România: Tătăruşanu 8 – Chipciu 7, Săpunaru 6 (cpt.), D. Grigore 5, Toşca 4 – Deac 4, Stanciu 3 (Maxim 71) 6, P. Anton 3, Grozav 2 (I. Hagi 60) 7 – Keşeru 8, Puşcaş 5 (Ţucudean 60) 6. Selecţioner: Cosmin Contra.