Ponta nu demisionează şi va contesta ordonanţa procurorului

0
317

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului, la procurorul ierarhic superior şi la judecător, şi îşi va pleda nevinovăţia în dosarul Şova, apreciind şi că procurorii au reacţionat la evenimente politice, ordonanţa emisă “intempestiv” împotriva sa având legătură directă cu emoţia produsă în opinia publică de cazul Rarinca, cu poziţia Asociaţiei Judecătorilor, cu propunerile de modificare a Codului Penal din Parlament şi cu respingerea de către Senat a arestării preventive a lui Dan Şova.

“Am spus şi cred în continuare că un ministru, prim-ministru, care îşi foloseşte funcţia pentru a încălca legea, pentru a obţine avantaje, evident că nu poate să continue. Din ceea ce sunt acuzat, e clar că, în 2007-2008, nici măcar Şova nu putea să ştie că în 2012 o să ajung prim-ministru, cu atât mai puţin eu nu ştiam, nu ştiu dacă era vreun prezicător atunci. Deci, nu e vorba despre aşa ceva”, a spus Ponta, într-o declaraţie de presă susţinută duminică, după întâlnirea liderilor coaliţiei.

El a susţinut că lideri politici şi de opinie doresc eliminarea Guvernului dintre puterile statului şi a Parlamentului dintre factorii de putere, lucru întâmplat şi cu autorităţile locale, România având nevoie de procurori eficienţi şi ofiţeri SRI vigilenţi, dar şi de mecanisme democratice pentru a fi evitată o dictatură.

“Pentru mine şi familia mea, demisia ar fi cel mai simplu lucru. Nu mi-am dorit să am o discuţie cu fiul meu de 12 ani, să-i spun că s-ar putea să ajung în închisoare pentru că sunt prim-ministru şi pentru că, politic, am altă părere decât nişte oameni, dar cred că schimbarea Guvernului şi a majorităţii parlamentare prin decizia unui singur procuror reprezintă un precedent îngrozitor pentru viitorul acestei ţări şi nu vreau să fiu complice la aşa ceva”, a arătat Ponta.

Ponta a mai afirmat că Guvernul poate fi schimbat doar de către Parlament, eventual la dezbaterea, săptămâna viitoare, a moţiunii de cenzură depusă vineri de PNL, sau prin alegeri, de către cetăţeni, dar nu şi la solicitarea unui procuror al DNA, deoarece altfel se poate vorbi de o “lovitură de stat”, şi a apreciat că nu există la acest moment o criză politică, deoarece o astfel de criză ar fi generată de alegeri anticipate, nu prin păstrarea actualei majorităţi.

El a precizat că, marţi sau miercuri, se va prezenta în faţa procurorului pentru a-şi susţine cu date nevinovăţia. “Justiţia nu înseamnă să reacţionezi la evenimente politice, încercând să elimini pe unul dintre liderii politici. Acuzarea mea are ca scop schimbarea Guvernului şi a majorităţii parlamentare. Conform tuturor definiţiilor, schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau prin vot în Parlament. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat. Şi Guvernul pe care îl conduc şi toate guvernele viitoare trebuie să fie învestite şi să plece din funcţie doar prin metode democratice şi constituţionale. Nu mă consider o victimă, Mariana Rarinca este o victimă”, a afirmat Ponta, arătând că este un moment dificil pentru el, personal şi politic, dar că va trece peste acesta, aşa cum a trecut şi peste alte momente.

În privinţa acuzaţiilor formulate de către procuror, Ponta a arătat că pentru aceste fapte a fost acuzat de Monica Macovei în 2009, iar ulterior cercetat de ANAF, condus atunci de Sorin Blejnar, de ANI şi de Parchet, toate deciziile arătând că acuzaţiile sunt neîntemeiate.

Ponta mai susţine că nu a fost niciodată asociat cu firma de avocatură Dan Şova, iar relaţiile comerciale ale acestuia au fost cu AVAS, condus atunci de Theodor Atanasiu, că există 17 facturi legal emise, că nu a avut legătură cu contabilitatea lui Şova, că oricum obligaţiile fiscale se prescriu în cinci ani, şi că banii primiţi de la firma lui Şova, de 50.000 lei în 2007 şi 130.000 lei în 2008, nu puteau fi folosiţi pentru cumpărarea, în 2006, a două apartamente cu câte două camere, nu de lux, în sumă totală de 900.000 lei.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.