Roland Garros: Djoković – Nadal
sau şocul titanilor

0
616

Deplin satsifacută de calitatea ridicată a finalei feminine de ieri dintre Maria Şarpova şi Simona Halep, presa franceză de astăzi acordă spaţii generoase, finalei masculine dintre Djoković şi Nadal, care se întâlnesc pentru a 42-a oară. Nadal conduce cu 22-19 în privinţa victoriilor. De fapt, finala masculină de astăzi, prilejuieşte confruntarea dintre numărul 1 şi numărul 2 mondial. Pregătit de germanul Boris Becker, care a elogiat pe contul Twitter finala de ieri, Djoković, va căuta să devină primul învingător al lui Nadal, la Porte d’Auteuil. Doar suedezul Robin Soderling, rămâne singurul care l-a învins pe spaniol într-o finală la Roland Garos în 2009, când acesta acuza dureri la genunchi. Statistica este elocventă: Nadal – 65 de victorii, din care 8 finale la Roland Garros şi o singură înfrângere. Şi Djokovic nu poate ignora statistica, are nevoie în palmares de acest Grand Chelem. În ultimii doi ani, în finală din 2012 şi semifinala din 2013, Djoković s-a văzut învins de Nadal la Paris. Se repetă obsesiv că acest trofeu îi lipseşte, spre a se alătura altor 7 jucători – André Agassi, Don Budge, Roy Emerson, Roger Federer, Rod Laver, Nadal şi Fred Perry, care au obţinut „totul”. În 2014, sârbul nu are decât trei înfrângeri, în rest 2 victorii în faţa lui Nadal, în finale, ultima la Roma, la mijlocul lunii trecute. Sintetizând, Rafael Nadal jinduieşte la al 9-lea titlu la Paris iar „nole” Djoković, la primul…. Cu adevărat un şoc al titanilor.