Un record, fără îndoială, în istoria judiciară, s-a înregistrat luni, în sala 51, a etajului 13 a Curţii Penale din Manhattan: doar şapte minute au acoperit întreaga audiere, în care două au fost cuvintele pronunţate „not guilty” (nevinovat), menite a întreţine tam-tam-ul planetar al media. Care se aştepta la aşa ceva, preambul la „şocul titanilor”, cum a fost deja denumită confruntarea procurorului Cyrus Vance Jr. cu tenorul apărării lui D.S.K., avocatul Ben Brafman. Strategiile părţilor sunt, de acum, decriptate, înclusiv perspectiva trucurilor murdare. Ipoteza apărării bazate pe raportul sexual consimţit se confirmă. Protagoniştii au păşit încet, încet, spre sala de şedinţă, cu o capacitate sub 100 de locuri, într-o tăcere de plumb, întreruptă doar de vocea stenică a gărzii, ca telefoanele mobile să fie date pe silenţios. În stradă, protestatarele de la hoteluri din New York, în uniforme de lucru, descinse dintr-un autobuz, îşi interpretau repertoriul pregătit la adresa lui Dominique Strauss-Kahn. Însoţit, la braţ, de Anne Sinclair, soţia sa, până la intrarea în sală, D.S.K. s-a aşezat între cei doi avocaţi, Ben Brafman şi William Taylor. Ca şi la audierile anterioare, degetele ambelor mâini au fost ţinute în contact, probabil pentru evitarea semnelor de nervozitate. La ora 9,15, cum era anunţat, judecătorul Michael Obus a deschis audierea, fără solemnitate, şi pe un ton monocord grefiera a citit cele şapte capete de acuzare împotriva fostului director general al FMI. Trioul D.S.K., Brafman şi Taylor se afla, de acum, în faţa judecătorului. Not guilty, aşteptat de toată lumea, a fost pronunţat, evident în engleză, de D.S.K. După acest moment, magistratul n-a mai avut de reglat decât puţine detalii de procedură, fixând viitoarea înfăţişare judiciară pentru 18 iulie. La acea dată, acuzarea va trebui să transmită o parte din probele sale, astfel încât apărarea să aibă posibilitatea să le demonteze, cu înverşunare şi argumente. Înainte de suspendarea şedinţei, judecătorul Michael Obus a reamintit, pe un ton ferm, inculpatului, că rămâne la dispoziţia justiţiei. În faţa lui, imaginea unui om prăbuşit, până de curând cel mai puternic al lumii, obligat a se conforma cu deferenţă judecătorului lipsit de orice notorietate. În stradă, bătălia mediatică începuse. Brafman era, deja, pe toate canalele internaţionale de televiziune, afirmând că „nu există dovezi care să demonstreze că a fost vorba de un viol”. Nu departe, Kenneth Thompson, avocatul cameristei din Guineea, declara: „Ea va veni la tribunal, va sta în boxa martorilor şi va spune lumii ceea ce D.S.K. a făcut: o teribilă agresiune împotriva unei femei inocente”. Fermitatea sa anunţă că nu există milă şi nici posibilă înţelegere. Jocurile sunt mari.
