De mâine , elevii din clasa a II-a încep Evaluarea Naţională. Vor urma cei dintr-a IV-a şi a VI-a

0
637
 De mâine, încep Evaluările Naţionale pentru elevii din clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, care vor ţine până la sfârşitul acestei luni, defalcate, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei. Primii care intră în “focuri” sunt cei de clasa a II-a.

FOTO : arhivă

Administratorul de test (învățătorul, profesorul) trebuie să se asigure că toți elevii înțeleg cum trebuie să redacteze răspunsurile sau să răspundă sarcinilor de lucru în scris, se arată în Manualul de proceduri pentru evaluările naționale 2023 de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Nu este permisă acordarea de ajutor elevilor pentru a răspunde și nici sugerarea răspunsurilor posibile, după cum precizează Ministerul Educaţiei, citat de Edupedu.ro.
Explicaţii necesare

Administratorii de test (A.T) sunt membri ai Comisiei de organizare și de administrare a EN-2023 din unitatea de învățământ și sunt nominalizați în conformitate cu prevederile Art.15, (5), (6) și (7). Pe toată durata administrării testelor, fiecare administrator de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă și care are rolul de a susține procesul de administrare a instrumentelor de evaluare la nivelul clasei”, arată Ministerul Educaţiei.

Timpul de lucru pentru fiecare evaluare națională, conform metodologiei, este după cum urmează:

  • de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II;
  • de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV;
  • de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI;
Cum se distribuie testele şi care este procedura

În fiecare clasă, elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Distribuirea testelor se va face controlat, după cum urmează: Testul nr. 1, Testul nr. 2 etc., până când fiecare copil și-a primit testul pe care trebuie să lucreze, potrivit manualului citat anterior. Dacă un elev este absent, testul corespunzător lui nu va fi distribuit. Se va continua distribuirea testelor, iar la final elevul va fi trecut „absent”. După ce elevii au fost așezați în bănci, li se distribuie testele. Învățătorii/profesorii vor citi, pas cu pas, scenariul următor, adaptându-se spațiile punctate în funcție de caracteristicile fiecărei evaluări naționale, conform metodologiei: „Bună ziua! Astăzi veți participa la Evaluarea Națională la finalul clasei a …. care urmărește să vadă cât de bine puteți să răspundeți unor întrebări, exerciții și probleme care reflectă nu numai pregătirea voastră, ci și dorința de a le rezolva. Rezultatele voastre nu vor fi trecute în catalog, dar este foarte important să rezolvați cât de bine puteți fiecare test. Va rog să citiți cu atenție fiecare întrebare, problemă sau exercițiu din test înainte de a răspunde. Pentru fiecare întrebare, problemă sau exercițiu se precizează foarte clar ce trebuie să faceți: să scrieți un ”X” în căsuța corespunzătoare răspunsului vostru, să încercuiți răspunsul considerat corect, să scrieți în casetă, să rezolvați exercițiul sau problema în spațiul prevăzut sau să scrieți răspunsul pe rândurile marcate. Puteți folosi stiloul, pixul, creionul, echerul, raportorul sau rigla. Va rog să începeți și să completați datele cerute, de pe prima pagină a testului. Ați terminat? Din momentul în care începeți să lucrați efectiv aveți …..de minute la dispoziție pentru rezolvarea testului. Va doresc succes!Administratorul de test (învățătorul sau profesorul) va nota pe tablă ora începerii efective a rezolvării testului. După ce a trecut o jumătate din timpul de lucru, învățătorul/profesorul va anunța elevii: „Ați ajuns la jumătatea timpului efectiv de lucru.” Când au mai rămas 5 minute din timpul efectiv de lucru, profesorul va anunța elevii: „Mai aveți 5 minute timp efectiv de lucru.” Când timpul de lucru a expirat, administratorul de test spune: „Din acest moment, vă rog să lăsați pe bancă stiloul sau pixul; timpul a expirat. Lăsați testele închise, la capătul băncii. Sunteți liberi să ieșiți în pauză. Vă mulțumim.” După începerea citirii Scenariului testării și a notării pe tablă a orei de începere a lucrului efectiv, nu se va mai permite niciunui elev să intre în clasă. Eventualii elevi întârziați vor fi conduși de către asistent într-o altă sală de clasă, unde pot fi supravegheați. În cazul în care un elev a lipsit la o zi de testare, dar a venit la următoarele, va participa în continuare la testare, în mod obișnuit, se arată în document. Se urmărește implicarea tuturor elevilor în EN-2023, în condiții comparabile de administrare. Potrivit manualului de mai sus, la eventualele întrebări ale elevilor, li se sugerează să citească încă o dată cerințele cu atenție. Administratorul testului este rugat să noteze eventualele întrebări ale elevilor în raportul testării și să le reproducă în Raportul Administratorului de test. Elevilor care termină testul mai repede decât timpul acordat, li se va sugera să revadă răspunsurile date. Dacă apar situații speciale (elevului i s-a făcut rău sau a fost chemat de urgență etc.) testul va fi recuperat de către profesor. Acesta va nota ora începerii și ora returnării testului, atât în raportul administratorului de test, cât și pe test. La expirarea timpului de lucru, textele vor fi recuperate și sortate în ordinea distribuirii lor pe fiecare clasă și organizate în pachete.

Calendarul complet al Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Evaluarea națională de la clasa a II-a:

  • Limba română scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Matematică — joi, 11 mai 2023
  • Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023

Evaluarea națională de la clasa a IV-a:

  • Limba română — marți, 16 mai 2023
  • Matematică — miercuri, 17 mai 2023
  • Limba maternă — joi, 18 mai 2023

Evaluarea națională de la clasa a VI-a:

  • Limbă și comunicare — miercuri, 24 mai 2023
  • Matematică și Științe ale naturii — joi, 25 mai 2023