Liverpool a reuşit remontada cu Barca

0
511

Liverpool a reuşit ceea ce poate nici Klopp nu credea cu adevărat: să întoarcă acel 0-3 de pe Nou Camp şi să se califice, chiar şi fără cei mai buni jucători, Salah şi Firmino. Dar Liverpool a avut ce-i trebuia: cel mai bun antrenor şi un public fantastic, cu care a meritat să ajungă în finala Champions Leaague.

Paradoxal, “cormoranii” n-au jucat atât de bine pe cât au făcut-o în tur, când au pierdut cu 0-3, dar de data aceasta au fost eficienţi, iar Barcelona n-a mai fost la fel de norocoasă.

Acea remontada cu PSG, de acum doi ani, s-a răzbunat în următoarele două sezoane pentru Barca, eliminată anul trecut cu 3-0 în retur, după 4-1 în tur, de Roma, iar acum cu 4-0 în retur, după 0-3 în tur, de Liverpool.

Liverpool ajunge pentru a doua oară la rând în finala Champions League, iar pentru Klopp va fi a treia finală, după ce a pierdut precendentele două.

  • Liverpool – Barcelona 4-0 (Origi 7; Wijnaldum 54, 56; Origi 79. În tur, 0-3)
  • Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson –   Fabinho, Milner, Henderson – Mane, Origi (Gomez 85), Shaqiri (Sturridge 90).
  • Barcelona: Ter Stegen – Roberto, Pique, Lenglet, Alba – Vidal (Arthur 75 ), Rakitic (Malcom 80),  Busquets – Messi, Suarez, Coutinho ( Semedo 60).