Când viaţa bate filmul!

0
91

POSTER FILM SEFUMourir d’aimer” („A muri din dragoste”) este titlul unui lungmetraj francez, de mare succes, vizionat de peste 5 milioane de spectatori, în regia lui Andre Cayatte, cu o distribuţie în care actriţa Annie Girardot, sobră şi seducătoare, va străluci de-a dreptul, în rolul unei profesoare de franceză, divorţată, cu doi copii, îndrăgostită de unul din elevii săi de 17 ani, şi, la opoziţia părinţilor acestuia, se va sinucide. Inspirat dintr-un fapt divers, dar real, „afacerea Gabrielle Russier”, derulată la Marsilia, filmul cu premieră în ianuarie 1971 – în ambianţa generată de evenimentele din mai 1968, cu simbolistica lor aparte – lansează „mitul Girardot” şi îl inspiră pe chansonetistul Charles Aznavour la una din frumoasele sale creaţii muzicale „Mourir d’aimer”. Nu era încă la ora lui europeană acest Napoleon al chansonetei, care ne va alinta cu imnul acela de politeţe a deznădejdii: „Il faut savoir, quitter la table”, atunci când amorul ţi-e păgubos. În Franţa lui Georges Pompidou filmul are un teribil succes de casă. Se spune că Annie Girardot ar fi făcut cel mai reuşit rol al său, interpretând o profesoară, „Danielle”, 32 de ani, care face pasiune pentru Gerrard, 17 ani, ai cărui părinţi apropiaţi ideilor din ‘68 depun plângere la judecătoria pentru minori. Profesoara este arestată 8 săptămâni, condamnată la un an cu suspendare, „pentru deturnarea minorului” – majoratul era la 21 de ani –, Parchetul face apel, reclamând pedeapsă mai mare cu o lună, pentru a nu beneficia de o lege a amnistiei, dar tânăra femeie se sinucide. Dezbaterea este teribilă la nivelul societăţii franceze. Pe o infinitate de tonuri şi semitonuri. Annie Girardot încarnează cu justeţe femeia tânără, îndrăgostită şi liberă. Afrontul ei social şi familial nu poate fi scuzat. Intransigenţa, severitatea etică a unei Franţe „gaulliene” sunt de neîndoit.  Rămâne în memorie o conferinţă de presă a lui Georges Pompidou. Prima breşă în rutina consensuală. Pe scurt, cam aşa e filmul. La Amiens, în 1994, pe când avea 16 ani, Emmanuel Macron, elev bun la un liceu cu reputaţie, cade în iubire aprinsă pentru Brigitte Trogneux, profesoara lui de franceză şi teatru, care avea 40 de ani. În octombrie 2007, îi va deveni… soţie. Fiindcă lumea se schimbă, nu-i aşa? În perioada 2002-2004 Emmanuel Macron parcurge studiile de la ENA – Strasburg, promoţia Leopold Sedar Senghor. Trece apoi prin instituţiile emblematice ale Franţei. Este descoperit de Jacques Attali, trece şi pe la Banca Rothschild, participă şi la elaborarea programului economic al lui Francois Hollande. La 2 iunie 2015, cuplul Macron, destul de discret până atunci, va avea prima apariţie publică la Elysee, cu ocazia unui dineu oferit în onoarea regelui şi reginei Spaniei. Din 15 mai – publicarea rezultatelor oficiale -, Emmanuel Macron, 39 de ani, noul preşedinte al Franţei, succesorul lui Francois Hollande, căruia îi va mulţumi pentru tot ce a făcut, vine la Palatul Elysee, unde prima doamnă va fi… ca-n filme. Se spune că la Elysee, fostul său birou de secretar general adjunct îi va reaminti de primul discurs pregătit pentru Francois Hollande a fi rostit în faţa Parlamentului European cu relansarea dialogului franco-german, convergenţa fiscală şi socială, întărirea apărării Europei. Nimic nou, poate doar completat cu combaterea terorismului, problemele post Brexit şi în primul său discurs ca preşedinte al Franţei.