Poliţist dat afară, după ce a furat două roţi de maşină

0
504

Un agent de poliţie din cadrul IPJ Dolj, Paul Popescu, de 23 de ani, criminalist în cadrul Poliţiei Băileşti, a fost dat afară, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce s-a stabilit că a furat două roţi de la un autoturism. În urma unei sesizări primite de la un craiovean de 55 de ani, cu privire la faptul că i-au fost furate cele două roţi de pe puntea spate a autoturismului parcat în faţa blocului, în cartierul Valea Roşie, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au reuşit identificarea autorului, constatând cu surprindere că era chiar un coleg de-al lor, respectiv Paul Popescu, de 23 de ani, angajat ca agent de poliţie în cadrul IPJ Dolj. Nemaifiind loc de întors, cu tot probatoriul adunat în cauză, a fost informată conducerea Inspectoratului de Poliţie, care a luat măsura încetării raporturilor de serviciu cu tânărul agent, prin Dispoziţia Şefului de Inspectorat. Reprezentanţii IPJ Dolj au comunicat că dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, competent cu soluţionarea.