Salubritate Craiova va efectua în perioada 10 – 30 aprilie, în intervalul orar 22.00 – 06.00, o campanie de dezinsecție terestră.
În funcție de condițiile meteorologice existente, se vor face lucrări de larvicidare și dezinsecție pe raza municipiului, în zone cu luciu de apă și spații verzi. Lucrările de larvicidare si dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare se vor face prin pulverizare terestră. Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de aproximativ 800 hectare, ce reprezintă spațiile verzi din Municipiul Craiova. Se vor folosi pentru larvicidare și dezinsecție substanțele din grupa a III-a de toxicitate, Vectobac WG și Microsin, avizate de către Ministerul Sănătății. Soluțiile de lucru utilizate nu sunt periculoase pentru mediu și nu prezintă niciun pericol pentru oameni, animale, pești și păsări. Se recomandă pe cât posibil evitarea deplasărilor în timpul operațiunii și imediat după încheierea lor.Totodată, reamintim apicultorilor că, în intervalul menționat trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor.