ÎCCJ: Claudiu Manda scapă definitiv de acuzaţiile penale

0
338

Un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a dispus definitiv, luni, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva europarlamentarului PSD Claudiu Manda, într-un dosar în care era acuzat că ar fi intervenit, pentru a obţine voturi la alegeri, pe lângă directorul AJPIS Dolj în favoarea mai multor persoane care au încasat un ajutor social necuvenit, conform Agerpres.

Claudiu Manda este preşedintele PSD Dolj şi candidează pentru un nou mandat de europarlamentar pe lista comună PSD-PNL. Manda a fost reprezentat în instanţă de un avocat din oficiu, onorariul acestuia în cuantum de 942 lei urmând să fie plătit de statul român.

În acelaşi dosar, judecătorii au dispus achitarea lui Marius Nicolae Simcelescu, fost director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj, care primise la instanţa de fond, în iunie 2023, o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.

De asemenea, magistraţii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de AJPIS Dolj.