Ford România anunță noi acțiuni menite să vină în sprijinul comunităților locale

0
816

 În contextul luptei globale împotriva răspândirii COVID-19,Ford România anunță astăzi noi acțiuni menite să vină în sprijinul comunităților locale.

Astfel, prin intermediul Ford Motor Company Fund, latura filantropică a companiei, al Fundației Ion Țiriac și a partenerilor locali non-profit Rotary Craiova Probitas, s-a reușit achiziționarea unui aparat de testare pentru COVID-19. Mai precis, acesta este un flux automat de extracție și purificare a ARN-ului viral, care a sosit de ieri la Craiova, fiind deja instalat și folosit de către Spitalul Clinic Județean de Urgență cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie Craiova.

“Fundația Ion Țiriac s-a alăturat acestei inițiative pentru că acum este nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate și responsabilitate din partea tuturor. Cu părere de rău, sistemul medical din țara noastră este pus la grea încercare în această perioadă, motiv pentru care am decis să ne implicăm și să acordăm suport Asociației Club Rotary Craiova Probitas. Donația Fundației Ion Țiriac constă în direcționarea sumei de 15.000 de dolari pentru achiziționarea unor echipamente medicale de importanță majoră – aparatură de testare precum și kituri necesare pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul Covid-19. Ne bucurăm să fim alături de spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, punct de lucru – Laborator Genetică Medicală, fiindcă doar împreună putem trece cu bine peste acest obstacol”, au declarat reprezentanții Fundației Ion Țiriac.

Până în acest moment, în toată regiunea Oltenia exista doar un singur astfel de aparat, ce deservea 5 județe, acoperind astfel o populație totală de aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Dacă în acest moment, în Oltenia se puteau testa aproximativ 30 de persoane pe zi, cu acest al doilea aparat se vor putea testa peste 300 de persoane zilnic, în Laboratorul Spitalului Județean Craiova.

“Dinamica la nivel național și internațional a epidemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2 impune creșterea capacității de diagnostic prin tehnici de genetică moleculara (Real-Time PCR) la nivel local, regional și internațional. Am organizat acest laborator vizând creșterea ratei de detecție a infecției cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populației din Oltenia. Având în vedere contextul epidemiologic, contagiozitatea ridicată a virusului SARS-CoV-2, știm că este obligatoriu să punem în funcțiune un nou flux de capacitate medie/mare pentru diagnosticarea eficientă a acestei patologii. Noul echipament prelucrează la capacitate medie un număr de 200 teste/zi și poate ajunge la peste 320 teste/zi”, a declarat Dr. Teodor Sas, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Caravană umanitară pentru peste 400 de persoane

Tot astăzi, Ford România, în colaborare cu Consiliile Județene Dolj, Brașov și Cluj anunță demararea unei campanii de ajutorare a peste 400 de bătrâni și persoane nevoiașe, din comunitățile rurale ale acestor județe, care, în săptămâna următoare, vor primi alimente de bază necesare depășirii acestei perioade dificile.

Proiectul beneficiază de sprijinul distribuitorilor autorizați Ford din Brașov- Autonovex, Cluj- Napoca- RMB Inter-Auto și Craiova- Plusauto, si este implementat cu sprijinul Napoca Rally Academy, echipa campioană națională de raliuri, ai căror voluntari vor asigura achiziția, transportul și livrarea pachetelor cu alimente de bază.

„Ne bucurăm să putem folosi aptitudinile în afara proiectelor noastre de motorsport și să ajutam în aceste momente grele pentru toată lumea. Lucrăm cu Ford Motor Company Fund de aproape 6 ani și implicarea noastră în ceea ce înseamnă organizarea logistică a acestei caravane și livrarea alimentelor în aceste comunități, a venit ca un pas absolut firesc”, a declarat Bogdan Marișca, unul dintre fondatorii Napoca Rally Academy.

Peste 25 de vehicule Ford la dispoziția Direcțiilor de Sănătate Publică din țară

Ford România, cu sprijinul distribuitorilor săi autorizați, pune la dispoziția Direcțiilor de Sănătate Publică din țară peste 25 de vehicule și furgonete Ford, pentru a susține comunitățile locale în lupta pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

„Este foarte important ca în această perioadă să fim alături de cei care au nevoie de sprijin, fie că este vorba despre cei aflați în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19, fie că vorbim despre persoane aflate în izolare, bătrâni și familii nevoiașe care au nevoie de alimente. Datorăm foarte mult comunității noastre, iar prin intermediul acestor acțiuni suntem alături în continuare de angajații noștri și de întreaga comunitate din România”, a declarat Ian Pearson, Președinte Ford România și Director al fabricii Ford din Craiova.

Tot în acest context, Ford România și Napoca Rally Academy au derulat săptămâna trecută și primul curs online de educație rutieră “BeCool – powered by Ford Driving Skills for Life”, la care au participat peste 800 de elevi din 20 de licee craiovene.

O altă inițiativă a companiei lansată zilele trecute este și Ford Family Fun Hub, un site special cu activități recreative, proiectat pentru a oferi copiilor, dar și adulților, o modalitate de a trece mai ușor și într-un mod mai distractiv peste această perioadă petrecută în casă. Ford Family Hub include o carte de colorat descărcabilă, diferite jocuri de tip “Găsește diferențele”, “Labirint” sau “Unește punctele”, dar și o secțiune video, iar întreg conținutul este actualizat în timp real.