Ediţia 2017 / „Bursele Europene: Jurnalişti în Dialog”

0
421

concursReprezentaţa Comisiei Europene şi Freedom House România anunţă deschiderea înscrierilor pentru ediţia 2017 a programului „Bursele Europene: Jurnalişti în Dialog”. Programul se adresează ziariştilor din presa locală şi regională – print, online, radio, TV -, precum şi bloggerilor şi freelancerilor care sunt interesaţi să cunoască modul în care Uniunea Europeană influenţează viaţa comunităţii locale în care îşi desfăşoară activitatea.  Proiectul este compus din două seminare pentru jurnalişti şi bloggeri, ce vor avea loc în perioada mai – iulie. Locul de desfăşurare al acestor seminare va fi anunţat ulterior. Ca şi în anii anteriori, participanţii cei mai activi în cadrul seminarelor se vor bucura de o vizită sau de un stagiu de studiu la Bruxelles. Alături de Angela Cristea, şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, şi de alţi vorbitori cu expertiză în domeniu, vom dezbate temele europene ale momentului şi evoluţiile politice, economice şi de securitate regionale.