„Prăvălia culturală” – 10 ani!

0
389

„A fost, mai întâi, gândul de a face o revistă. Eram curios şi am vrut să testez, să văd ce se va întâmpla…”, povesteşte Cornel Mihai Ungureanu. Și a văzut: un an, doi, cinci, şapte… Aşa a apărut la Craiova, online, începând din 2006, „Prăvălia culturală”, cu câte un număr în fiecare lună.

Pe rafturile ei şi-au găsit locul, în tot acest timp, „mărfuri” produse de nume cunoscute ale spaţiului cultural românesc: Ana Blandiana, Dinu Flămând, Dumitru Țepeneag, Simona Popescu, Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Andrei Cornea, Șerban Foarţă, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, T.O. Bobe, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Robert Șerban, Bogdan Suceavă, Horia Gârbea, Ștefan Borbely, Irina Petraş, Daniel Vighi, Costi Rogozanu, Dan Perjovschi şi multe-multe altele.

„Sunt mulţumit că am rezistat”, adaugă redactorul-şef la împlinirea a zece ani de când acest proiect cultural există, fiind promovat în spaţiul virtual (http://pravaliaculturala.ro/) şi, din august 2015, şi în cadrul unor întâlniri găzduite lunar de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Aici, printr-o nouă întâlnire sub genericul „Prăvălia culturală îţi dă rendez-vous la Tradem!”, este marcat astăzi, de la ora 18.00, momentul aniversar. După o scurtă evocare a începuturilor revistei şi a drumului parcurs, va urma obişnuita dezbatere „la tejghea”, care va avea tema „Vârste / Maturităţi”.

„Toţi cei care vor să împărtăşească o părere sau un gând despre primii lor ani, despre adolescenţă, tinereţe, maturitate şi imaturitate, despre schimbările pe care vârstele le aduc fiecăruia sau despre copilul pe care îl păstrăm tot timpul în noi sunt aşteptaţi la întâlnirea din Salonul Medieval. La fel şi cei care vor doar să asculte”, este invitaţia lansată de Cornel Mihai Ungureanu, care va fi şi moderator al întâlnirii. Intrarea este liberă.

 

Cornel Mihai Ungureanu

Cornel Mihai Ungureanu este scriitor şi jurnalist. A publicat roman, proză scurtă, publicistică, dramaturgie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 2004, redactor-şef al revistei online „Prăvălia culturală”, redactor al revistei „SpectActor” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. A primit Premiul „Petre Pandrea” pentru literatură al revistei „Mozaicul”, în 2003, şi pe cel al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, „Cartea anului 2005”, pentru volumul „Noi, doi-trei la zece mii”. A fost nominalizat, în 2008, la Premiile Clubului Român de Presă, secţiunea editorial, iar prima sa încercare în dramaturgie, „Soţii, prietene, amante”, a fost nominalizată la concursul UNITER pentru „Cea mai bună piesă a anului 2011”. Următoarea piesă, „Ultimul dans al libelulei”, a obţinut locul al III-lea la FestCo – Festivalul Comediei Româneşti, în 2013, şi a fost prezentată în Sala „Ion. D. Sîrbu” a Teatrului Naţional din Craiova. În 2015, volumul „Soţii, prietene, amante”, publicat la Editura „Aius”, a fost nominalizat de juriul Uniunii Scriitorilor din România (USR) la premiile acordate pentru volume publicate în anul 2014 şi a primit Premiul „Cartea Anului” al filialei craiovene.

 

–  Un proiect cultural iniţiat exact în urmă cu 10 ani, care a atras şi a implicat oameni dedicaţi şi dăruiţi. Cum s-a concretizat el, în ce context? Are şi un nume foarte inspirat…

–  A fost, mai întâi, gândul de a face o revistă. Eram curios şi am vrut să testez, să văd ce se va întâmpla – dacă vor fi presiuni externe, dacă libertatea chiar există şi ne vor lăsa să facem ce vrem (că tot auzeam clişeul despre sistemul care nu te lasă să faci nimic). Asta pe de-o parte. Pe de alta, era şi o încercare pe propria piele – „Cum stai cu compromisul? ”, iată o întrebare la care caut să îmi răspund des şi sincer.

Au urmat discuţii de pornire, separat sau împreună, cu cei care aveau să-mi fie alături în acest proiect: Corina Bărbuică (pe atunci Ungureanu), Xenia Negrea (la vremea aceea Karo), Picu Ocoleanu şi, desigur, cu webmasterul Luigi Copia, pentru că, din motive economice, alesesem să facem o revistă on-line. Nu mai era chiar un concept exotic, cum se întâmplase la începutul anilor 2000, când apăruseră reviste electronice precum „Respiro” (la care fusesem redactor), „Norii” sau portalul cultural LiterNet, la care colaborasem.

Am botezat singur revista şi rubricile, într-o seară, celorlalţi le-a plăcut jocul, doar Picu Ocoleanu a fost reticent – el ajunsese în Craiova după şapte ani şi un doctorat în Germania, era şi teolog, poate că ideea de Prăvălie i s-a părut uşor frivolă. Peste câteva zile însă a scris un „Argument” care este şi astăzi la fel de actual şi de reprezentativ pentru ceea ce doream să aducem în peisajul cultural cu această revistă.

Am pornit la drum cu entuziasm şi cu bucuria de a constata că furnizori de primă mână acceptau să ne dea gratuit marfă de cea mai bună calitate pentru rafturile Prăvăliei. A fost o revistă bine primită, în anul următor a fost nominalizată la Premiile Radio România Cultural, de exemplu, dar când spun că a fost bine primită mă bazez mai ales pe mesajele venite în acei ani de la scriitori importanţi.

–  În 10 ani, pe la „tejghea” s-au perindat mulţi „negustori” – de delicatese, balsamuri, sticle de lampă, odicolonuri, evantaie, alviţe, mirodenii… Ai fost / eşti mulţumit de „furnizori”, „mărfuri”, „muşterii” şi, de ce nu, de „câştig”? Până la urmă, care-i „pricopseala” la „Prăvălia culturală”?

–  Sunt mulţumit că am rezistat. Unii dintre cei care am pornit la drum au renunţat pe parcurs, au venit şi apoi au plecat alţii – Veronica D. Niculescu, Mihalea Butnaru, Marius Dobrin, Mircea Gheorghe. Din echipa de start mi-au rămas alături Xenia Negrea şi Luigi Copia, iar colegi de redacţie ne mai sunt acum Adina Mocanu (Barcelona) şi Tiberiu Neacşu (Bucureşti).

„Pricopseala” asta este, că la fiecare număr avem ceva bun pe rafturi – texte, fotografii, idei, că avem un public, că primim şi acum mesaje de felicitare pentru ceva ce a fost descoperit pe un raft al Prăvăliei. Altfel, ce avantaj sau câştig personal ai putea avea din faptul că publici o revistă pentru care nu ai primit şi nici nu ai cerut niciodată, de nicăieri, vreo finanţare? Sau din faptul că îţi risipeşti timpul şi energia de scriitor pentru a edita sau a posta textele trimise de alţii, pentru a comunica mereu cu „furnizorii” etc. Nu poţi să nu te gândeşti uneori la cărţile pe care le puteai scrie în acest timp, la cărţile – începute sau nu – care te aşteaptă, pe care le visezi finalizate, la valorificarea talantului sau a potenţialului maxim, ca să fim „în tendinţe”. Dar, pe de altă parte, cum ar fi lumea dacă ar exista doar CV-uri şi cariere impecabile? Dacă ne-ar călăuzi pe toţi şi mereu un interes, un câştig personal?

–  Din august 2015, întâlnirile de la „tejgheaua” revistei nu mai sunt doar virtuale, fiind găzduite lunar de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în cadrul proiectului „Prăvălia culturală îţi dă rendez-vous la Tradem”. S-a simţit nevoia trecerii din virtual în… real, palpabil, ai considerat că aduc ele plusvaloare proiectului?

–  Da, a fost exact această încercare – de a aduce în realitate acea „tejghea” la care ne adunam până acum virtual, în jurul unei teme. Ne citeam reciproc, dar nu avea posibilitatea de a discuta, de a spune că suntem sau nu de acord cu o părere. Întâlnirile „la tejghea” pe care le ţinem la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” stau sub semnul dialogului, sunt vii, dinamice, uneori polemice. „Pricopseala” – iată că m-am molipsit – nu este însă pentru revistă (puţini dintre cei care vin la aceste întâlniri ne trimit şi texte, îşi exprimă părerile şi în scris), mai degrabă câştigul este al instituţiei care ne găzduieşte. Să atragi un public şi, mai ales, să îl faci să iasă din rolul de spectator pasiv, să îl determini să participe, să comunice, să devină „creator de conţinut cultural sau de idei”, asta ar fi „plusvaloarea”, ca să vorbim în limbajul de inox al proiectelor. Dar dincolo de limbaj şi de rochiţele glamour sau casual menite să pună în evidenţă utilitatea comunitară, este şi un biet exerciţiu de subtilitate.

–  Astăzi, 8 aprilie, e zi de „marfă”, nu? Câteva recomandări, ca să ştim pentru ce târguieli ne pregătim? Poate la aniversare sunt mai… speciale! La mulţi ani, apropo!

–  Mulţumesc! Și în numele colegilor de astăzi şi de altădată! Pe 8 ale lunii, ca de obicei, îmbiem muşterii să treacă pragul „Prăvăliei culturale” şi să aleagă, în speranţa că vor găsi ceva care să le placă. Din numărul pe aprilie, amintesc, între altele: un interviu cu Ilinca Bernea, opiniile sau istorioarele consemnate „la tejghea” despre „Frumuseţe”, semnate de Veronica D. Niculescu, Cristian Pătrăşconiu, Maria Pilchin, Mircea Țuglea, Olimpiu Nuşfelean, Ligia Pârvulescu, Lorena Stuparu şi alţii, poezie – Adriana Carrasco şi Elena Gabriela Feceoru, proză – Ion Munteanu şi Mircea Gheorghe, o nouă poveste rostită din  „Colţul colecţionarului cusurgiu” de Dumitru Ungureanu, cronică de carte semnată de Xenia Negrea, poezie catalană tradusă de Adina Mocanu etc. Pe craiovenii care ne cunosc sau nu ne cunosc îi aşteptăm însă şi la întâlnirea de la Tradem, să stăm de vorbă despre „Vârste/Maturităţi”.

«Argumentul acestei noi apariţii este provocator! Prăvălia ca sit ce trebuie protejat în faţa tăvălugului hypermarketurilor. Metaforic vorbind, desigur, în plan cultural. „Prăvălia culturală” este cea mai nouă revistă culturală virtuală, dorită a crea un spaţiu mai degrabă intim unde să se poată găsi esenţe şi rafinamente, delicatesuri şi orice altceva de valoare, dar care uneori rămâne într-o nemeritată umbră. Un spaţiu cald, plăcut, scânteietor prin spirit şi tânăr prin vigoarea gândului». (Marius Dobrin, 2006)

 

«Spre deosebire de supermarket, prăvălia nu are oferte promoţionale. Aici, produsele nu îşi pierd din preţ de dragul epuizării stocului. De altfel, aşa ceva ar fi un non-sens: cum să epuizezi stocul acesta de lume?, cum să epuizezi ceea ce nu se poate epuiza? – şi mai ales: cum să faci asta fără să te epuizezi pe tine însuţi? Nu este de mirare, de aceea, că într-o lume în care totul – inclusiv spiritul, inclusiv ideile, inclusiv iubirile – se află prins în vârtejul (care se pretinde a fi logică a) pieţei, prăvălia a devenit, între timp, o specie pe cale de dispariţie – aproape un magazin de antichităţi, în care antichităţile sunt, de data aceasta, el însuşi». (Picu Ocoleanu)