Pianista Mirabela Dina: „Entuziasmul mă caracterizează și de fiecare dată îl resimt când mă întorc la Craiova”

1
168

S-a născut la Craiova în 1976 și, deși a părăsit orașul în 1991 pentru trei ani de studii la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București și apoi pentru a se stabili în Germania, unde trăiește și în prezent, spune că revine mereu cu emoție și bucurie. Pentru că aici a luat primele lecții de pian cu prof. Mariana Ilie, la Liceul de Muzică, și aici a debutat la vârsta de 10 ani, cu Concertul pentru pian în Re major de Joseph Haydn, împreună cu Orchestra Filarmonicii de Stat. Pentru că aici își regăsește mereu mama și bunii prieteni din copilărie…

După Bacalaureat, a început studiul la Hochschule fur Musik Koln / Conservatorul de Muzică din Koln, unde, de altfel, a fost profesor mai târziu, timp de 10 ani (2007-2017), pentru ca apoi, până în prezent, să predea la Conservatorul din Wurzburg. Cum este să trăiești în patria unora dintre cei mai faimoși compozitori, precum Beethoven, Bach, Brahms ori Wagner? „Este foarte stimulant, bineînțeles, din punct de vedere cultural, muzical”, spune Mirabela Dina și din plăcerea cu care povestește despre această lume cosmopolită, despre felul în care a evoluat și s-a rafinat, despre studenții pe care îi are înțeleg că rezonează armonios cu acest spațiu.

În ultimii ani, a revenit însă constant pe scena Filarmonicii „Oltenia”, unde craiovenii o pot asculta și astă-seară, de la ora 19.00, în Concertul nr. 26 în Re major pentru pian și orchestră, K. 537 de W.A. Mozart, în compania Orchestrei Simfonice conduse de dirijorul Radu Postăvaru. O însoțesc, desigur, aceleași emoție și bucurie la reîntâlnirea cu publicul pe care îl simte „foarte cald”, cu orașul care apreciază că „s-a dezvoltat fantastic în ultimii ani”. După aproape 25 de ani în care a cutreierat lumea în compania pianului, urcând pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Europa, SUA ori Asia, Mirabela Dina crede că s-a „îmbogățit” cu „un anumit entuziasm de a face muzică”, pe care îl aduce cu ea de câte ori revine acasă…

 

Cum de își mai face timp un artist de talie internațională ca dvs. să revină la Craiova pentru a concerta? E adevărat, aici v-ați născut și aici, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat, ați debutat în 1986, la numai 10 ani. Însă, între timp, ați ajuns pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Europa, SUA, Asia!

De obicei în vacanțe revin la Craiova… Și acum sunt în vacanță de la Conservatorul din Wurzburg, unde sunt profesoară de pian. În februarie-martie avem vacanța intersemestrială. Și atunci îmi fac timp să vin, să o vizitez pe mama, să îmi revăd prietenii din România și să concertez aici. Mama este profesoară de muzică de cameră la Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Mi-a fost, de altfel, și mie profesoară. Pentru mine, ea este un stâlp necesar pentru reîntoarcerea aici. Revin cu drag de fiecare dată la Craiova, petrecem timp împreună, mergem în parc, vizităm cunoștințe, rude…

 

În ultimii ani, ați avut o prezență constantă la Filarmonica „Oltenia”. Cum regăsiți această instituție, cu muzicienii și publicul ei?

E și foarte multă nostalgie în joc, în ceea ce mă privește. Trebuie să recunosc că sunt foarte emoționată de fiecare dată când mă întorc să cânt pe scena Filarmonicii. Știu că a fost aici o serie de probleme și de conflicte, lucru pe care l-am regretat, pentru că sunt foarte mulți prieteni de-ai mei în orchestră, în cor, în instituție. Vrând-nevrând, am aflat despre aceste lucruri. Am fost cumva și părtașă, pentru că unele conflicte s-au desfășurat și în timpul repetițiilor și n-ai cum să nu auzi. Dar am încercat să rămân neutră. Însă în momentul acesta am senzația că s-au calmat spiritele și că fiecare vrea să își facă datoria așa cum poate. Eu mă simt bine aici. De fapt, de fiecare dată m-am simțit bine… Iar publicul este foarte cald. Sunt oameni care mă cunosc de când eram mică, de la debutul meu. La concertele mele vin foști profesori, prieteni vechi, rude, bineînțeles. Sunt foarte bine primită, în general.

 

Dar Craiova cum o redescoperiți, cu oamenii și locurile ei? Din câte știu, ați lăsat în urmă orașul la începutul anilor ’90, când ați plecat la studii în București…

Am început studiul la Liceul de Artă de-aici din clasa I și am continuat până în clasa a IX-a. Ultimii trei ani i-am urmat la București, la Liceul „Dinu Lipatti”, și am absolvit în 1994. Ceea ce înseamnă că am plecat din Craiova în 1991. Însă mi-am păstrat mulți dintre colegii de școală, de clasă. De fiecare dată când mă întorc e ca și cum… ne-am fi văzut cu două-trei zile în urmă! Reluăm legăturile exact de-acolo de unde le-am întrerupt. Am colegi din clasa I cu care sunt la fel de bună prietenă ca atunci. Și când studiam la București mă întorceam des la Craiova și uneori mergeam chiar la cursuri la fosta mea clasă și îmi făcea foarte mare plăcere!

Orașul îmi place foarte mult, mi se pare că s-a dezvoltat fantastic în ultimii ani. Și nu numai centrul, ci și periferia. S-a investit foarte mult. Deunăzi treceam pe lângă stadionul cel nou, e impresionant să îl vezi! Știu că există și un Aqua Park, am fost și acolo, în apropiere, Lunca s-a amenajat. Sunt semne foarte bune. Și din punct de vedere cultural se întâmplă foarte multe lucruri – tot ce ne propun Teatrul Național, Filarmonica, Opera. Câteodată revin aici cu familia mea și în cursul verii, alteori venim de Crăciun. Cam de două-trei ori pe an sunt în țară – fie la Craiova, fie în zona Sibiului, de unde este soțul meu. În ultimul timp am ajuns des și la Cluj, fiind invitată să susțin concerte cu Filarmonica de-acolo sau să dau cursuri de măiestrie. De asemenea, ajung des și la București, unde am legături afective, prieteni și foarte multe amintiri din timpul liceului.

 

La mijlocul anilor ’90 ați ajuns în Germania, pentru a studia la Conservatorul de Muzică din Koln unde, de altfel, ați și fost profesor mai târziu, timp de 10 ani –, iar de aproximativ un an și jumătate predați la Conservatorul din O țară cu o tradiție îndelungată în ceea ce privește muzica clasică… Cum este să trăiești în patria unora dintre cei mai faimoși compozitori, precum Beethoven, Bach, Brahms ori Wagner?

Este foarte stimulant, bineînțeles, din punct de vedere cultural, muzical. Există foarte multe posibilități de a cunoaște personalitățile acestor compozitori, și nu numai, ci alte tuturor celor care au trecut pe-acolo și au lăsat semne în muzee, în literatură. Acum văd lucrurile și prin prisma studenților mei, care vin din alte țări, văd cum este apropierea aceasta de cultura germană și cât de interesantă devine. Văd cum li se deschid ochii, după un timp, chinezilor sau coreenilor. Am un mexican, de exemplu, în clasa mea și îl văd cum descoperă o lume nouă, parcă e un copil!

 

Cum de ați rezonat tocmai cu acest spațiu?

A fost mai degrabă o întâmplare, nu am plănuit să ajung în Germania. Afinitatea mea era cu Franța. Însă în timpul unei excursii din 1993, pe care am făcut-o alături de câștigătorii la olimpiada națională – un grup mai mare, de vreo 200 de olimpici –, ne-am oprit în Germania și cu ocazia respectivă l-am cunoscut pe cel care urma să îmi devină soț la scurt timp. Este tot muzician, din Sibiu, după cum vă spuneam. Așa s-au legat lucrurile… A fost clar destul de repede că voi veni în Germania, nu știam încă dacă la Berlin sau Koln. El era la Koln. Am început să studiez acolo. A fost… destinul care m-a dus în locul în care trebuia să ajung. Nu mi s-a părut dificil la început, am învățat și limba destul de repede. Sigur, foarte diferit din punctul de vedere al comunicării față de România, față de ce eram eu obișnuită. Dar Koln este un oraș foarte cosmopolit, în care conviețuiesc diverse naționalități. Am creat foarte repede legături cu colegii, cu oameni pe care i-am cunoscut prin intermediul soțului meu.

 

Ce ați luat cu dvs. ca olteancă atunci când ați început acest parcurs muzical internațional și ce ați adus înapoi în țară, poate chiar în Craiova, din lumea largă pe care ați cutreierat-o, în compania pianului, în cei aproape 25 de ani?

Cred că am plecat cu o bază muzicală foarte solidă, pe care am primit-o aici, în România, atât în Craiova, cât și la București, după aceea. De fapt, și când stăteam în Craiova eram eleva profesoarelor Ana Pitiș și Ioana Minei, de la Conservatorul din București. Ele au știut să îmi arate un drum care m-a ajutat foarte mult. A fost o combinație foarte fericită între o tehnică pianistică extrem de bună, de solidă, și o viziune asupra muzicii, care s-au împletit foarte bine și m-au făcut să am o stabilitate în ceea ce vreau să enunț muzical. Ce am adus cu mine înapoi din Germania? Poate un anumit entuziasm de a face muzică în felul cum o fac. Sigur, poate anumite aspecte din activitatea mea s-au rafinat acolo, m-am specializat pe anumiți compozitori, pe anumite epoci. Acolo poate mi-a fost mai lesne să intru în profunzimea acestor interpretări. Dar probabil că entuziasmul este ceea ce mă caracterizează și de fiecare dată îl resimt când mă întorc la Craiova.

 

2019 e abia la început. Chiar pe 8 Martie publicul vă va putea asculta aici, într-un Concert Mozart. Ce urmează, care vă sunt reperele anului din agenda muzicală?

Activitatea mea principală, în momentul de față, este predarea la Conservator, care îmi face extrem de multă plăcere. Însă voi avea și câteva concerte – unele în Germania, iar în România mă voi reîntoarce în luna aprilie, la Sibiu, unde chiar în Săptămâna Mare voi susține un concert alături de Orchestra Filarmonică.

 

Succes în activitatea dvs. și vă așteptăm cu drag la Craiova… ori de câte ori aveți vacanță!

1 COMENTARIU

Comments are closed.