Spitalul Regional Craiova: Se aşteaptă o hotărâre de guvern pentru fixarea amplasamentului

0
392

Proiectul Spitalului Regional de la Craiova prinde viteză şi începe să se contureze tot mai clar. Pe lângă problema finanţării, unul dintre cele mai dificile aspecte a fost şi găsirea unui teren adecvat – destul de mare şi cu acces la utilităţi – pe care să se ridice, efectiv, construcţia. Autorităţile au anunţat că şi această chestiune a fost depăşită, iar noul amplasament este pe cale să fie oficializat, prin prinderea într-o hotărâre de guvern, care este aşteptată să fie dată chiar în şedinţa de azi.

În cursul zilei de luni (n.r. – luni, 5 martie) s-a definitivat dezmembrarea terenului la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, iar, în şedinţa de guvern de astăzi, se aşteaptă să fie dată o hotărâre de guvern prin care suprafaţa respectivă să fie pusă la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, cel care constuieşte spitalul. „Cele 27 de hectare dintr-o suprafaţă a Ministerulului Apărării au fost puse la dispoziţia Minsiterului Sănătăţii, iar restul de 14 hectare urmează să fie puse la dispoziţia Ministerului Educaţiei, pentru acel campus universitar. Toate aceste lucuri se vor oficializa în cadrul unei şedinţe de Guvern, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. Potrivit acestuia, cel mai probabil că terenul de 10 hectare, care fusese stabilit în primă fază, va fi înapoiat Ministerul Apărării.

Protocol de colaborare la nivel local

Tot pentru realizarea acestui spital, va fi încheiat şi un protocol de colaborare între instituţiile locale, care va fi votat atât de Consiliul Judeţean Dolj, cât şi de Consiliul Local Municipal Craiova. Preşedintele Ion Prioteasa a afirmat că există un proces-verbal al ultimei întâlniri, purtate săptămâna trecută pe această temă şi, pe baza acestuia, se va întocmi protocol de colaborare, care va fi votat la nivel local: ”Vom intra în şedinţa de Consiliu Judeţean de luna aceasta cu acest protocol, care într-un fel oficializează relaţia noastră în tot acest proiect. Acelaşi lucru va face şi Primăria Craiova, vor aviza acest protocol”. Potrivit preşedintelui Prioteasa, „vocea” care va discuta despre acest spital este cea a Consiliului Judeţean Dolj, preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj. Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova se vor îngriji şi vor răspunde de proiectul campusului universitar, care s-a stabilit să fie construit pe alte 17 hectare, lângă spital. „Sunt două lucruri diferite, două proiecte separate. Noi avem o problemă pe care dorim să o rezolvăm imediat, respectiv spitalul regional, iar cea legată de campus este a Universităţii. Noi o sprjinim şi pe aceasta, nu o excludem, însă în acest moment nu suntem pregătiţi să vorbim despre ea”.

Sunt aşteptaţi proiectanţii şi consultanţii

La mijlocul acestei luni, în perioada 12-14 martie, sunt aşteptaţi să vină la Craiova responsabilii proiectului – începând cu firma de consultanţă şi proiectanţii care vor face prima evaluare şi schiţele noului spital. „Aşteptăm, între 12 şi 14 martie, la Craiova, să vină cei care se ocupă de consultanţă şi de studiu de fezabilitate. Vor veni din nou să bată cu piciorul la faţa locului, să vadă cum arată terenul. Ne vor spune şi nouă lucruri mai concrete legate de viitoarea investiţie, respectiv, ce volum de apă este necesar, de ce energie electrică au nevoie, câţi metri cubi de gaze vor fi necesari, în aşa fel încât instituţiile care ar trebui să aducă utilităţile în zonă să îşi poată prindă în program toate aceste investiţii”, a mai spus preşedintele Ion Prioteasa. Tot ieri, ministrul Fondurilor europene, Rovana Plumb a declarat că este nevoie ca toate cele trei studii de fezabilitate ale spitalelor regionale de la Craiova, Iaşi şi Cluj să fie gata în luna octombrie, pentru ca aplicaţiile să fie trimise la Bruxelles.

Construcţia are marjă de realizare până în 2023

Spitalul Regional ar trebui să fie gata până în 2023, anul până la care este asigurată finanţarea din fonduri comunitare pentru construcţia de spitale. Autorităţile locale susţin că este o perioadă rezonabilă şi că, din punct de vedere tehnic, unitatea sanitară, care va fi cea mai mare din Craiova şi din regiune, ar trebui să fie realizată. „În anul 2020 expiră mandatul financiar şi o să fie un n+3. Maximul se poate duce până în anul 2023. Este nevoie de o firmă mare, de bunul mers al lucrurilor la licitaţie şi eu cred că este posbil, tehnic vorbind, să fie construit până atunci acest spital”, este de părere preşedintele Ion Prioteasa. Dacă proiectul nu se poate definitiva până atunci, autorităţile recunosc că lucrurile vor fi mai complicate, fiind extrem de dificil de realizat. Este însă o ipoteză sumbră, pe care oficialii judeţeni nici nu vor să o ia în calcul, toate premisele fiind optimiste, până acum.