Cătălin Rădulescu: Am contestat hotărârea CEX PSD, ne-a fost interzisă candidatura. Alegerile, o farsă

0
3643

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, ieri, că a contestat hotărârea CEX PSD care a interzis membrilor de partid să candideze la Congres, iar dacă aceasta nu va fi rezolvată va merge în instanţă, afirmând că 99% dintre membrii de partid nu ştiu de ce se organizează Congresul.

Cătălin Rădulescu

„Mâine îmi depun candidatura (pentru funcţia de vicepreşedinte-n.r.), astăzi am depus o contestaţie. Am contestat hotărârea Comitetului Executiv al partidului, care este şi nestatutară şi neconstituţională, prin care s-a restricţionat şi ne-a fost interzisă candidatura membrilor de partid care vor să candideze. (…) Comitetul Executiv -nu ştiu la îndemnul cui – a luat o hotărâre care nu este nici constituţională, nici măcar statutară, prin care s-a hotărât ca din fiecare judeţ să candideze o persoană: un bărbat sau o femeie. (…)Voi ajunge până în instanţă (dacă nu se rezolvă această contestaţie la partid-n.r) şi îi sfătuiesc pe mulţi colegi să facă acelaşi lucru”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

            Cătălin Rădulescu a afirmat că alegerile care vor avea loc la Congres sunt „o frasă”. „Probabil că în felul acesta nici (Nicolale-n.r.) Băniciou, nici (Codrin-n.r) Ştefănescu, nici (Ecaterina-n.r.) Andronescu, nici Şerban Nicolae, nici Eugen Teodorovici, şi atunci sunt foarte curios care sunt membrii importanţi care sunt recunoscuţi de partidul nostru ca oameni care s-au bătut şi se bat pentru partid (..) care vor candida la funcţiile de vicepreşedinţi. Aceste alegeri sunt o farsă pentru că sunt de fapt nişte numiri în funcţii. În PSD nu s-a întâmplat în ultimii 27 de ani o farsă mai mare ca asta”, a spus Rădulescu, precizând că potrivit Statutului PSD contestaţia trebuie discutată la Congres.

        Cătălin Rădulescu a spus că îl susţine în continuare pe Liviu Dragnea, dar nu poate să accepet hotărârea CEX, similară „epurarilor comuniste”. „L-am suţinut şi îl susţin în continuare pe preşedintele partidului, dar nu pot în viaţa mea să accept o hotărâre a unui Comitet Executiv care este şi îmi aminteşte de anii 50, de pe vremea epurărilor comuniste, când dacă nu erau doriţi anumiţi oameni care erau mai vocali în partid se stabileau nişte regulamente”, a spus deputatul PSD: „Suntem mulţi care am vrea să candidăm, dar nu ne lasă nimeni”, a adăugat Rădulescu.

           Cătălin Rădulescu l-a acuzat pe preşdintele PSD Argeş, Şerban Valeca, că blochează accesul în cursa internă. „Domnul preşedinte Liviu Dragnea să spună preşedinţilor de judeţe că nu au înţeles dânşii bine pentru că, de exemplu, la Argeş, (Şerban-n.r.) Valeca, preşedintele meu de partid, spus că s-a propus dânsul şi că nu se mai permite să mai fie depusă o a doua candidatură pentru că aşa s-a spus în Comitetul Executiv, ceea ce mie mi se pare ilegal, imoral (…) Fiecare judeţ poate să propună două persoane, un bărbat sau o femeie. O sa aveţi mari surprize când o sa vedeţi că pe o regiune candidează doi, un bărbat şi o femeie, nici nu ar mai trebui făcute alegeri”, a răspuns Rădulescu, solicitat să comenteze o declaraţie a lui Liviu Dragnea, potrivit căreia candidaturile se pot depune până la sfârşitul săptămânii.

           Cătălin Rădulescu a afirmat că nu sunt motive pentru excluderea sa din partid, afirmând că a “criticat” conform Statului PSD. „Eu cred că 99% din membrii de partid nu ştim de ce este convocat acest Congres. Probabil, (…) trebuie să modificăm statutul să rămână cine trebuie şi alţii să plece”, a spus Rădulescu.