Un altfel de „Mărţişor” pentru doamne destul de încercate

0
387

Ieri, mai multe reprezentante ale sexului frumos au avut parte de un cadou, cu mare încărcătură sufletească. Aflată la cea de-a III-a ediţie, Campania „Pictăm pe chip speranţă”, desfăşurată de ACCES Oltenia în parteneriat cu ASIS, a reprezentat o mână de prietenie întinsă unor femei, pentru care destinul le-a aşezat în cale, prea repede şi prea crunt, afecţiuni oncologice. Şi, aşa cum lumea noastră interioară influenţează exteriorul, de această dată s-a mizat pe o inversare a relaţiei de determinare, iar rezultatele au fost imediate fermecătoare.

acces (3)„Serviciile de înfrumuseţare sunt cadoul pentru aceste doamne minunate, faţă de care viaţa joacă acum un meci mai dur. Le simţim cum sunt cu adevărat: foarte puternice psihic. Cel mai important este ca atitudinea lor să fie un pozitivă. Cu acest demers, noi am respectat dorinţelor lor, punându-le la dispoziţie perucile în forma, mărimea şi culorile dorite. Salonul de înfrumuseţare la care ne aflăm acum a închis activitatea cu clienţii pe parcursul acestei zile, un argument în plus să apreciem eforturile pro bono făcute de angajaţii de aici. Am primit un mesaj de la una dintre beneficiarele acţiunii noastre, prin care ne-a spus că, atunci când a intrat pe uşă, copilul său a zis: Gata! Mama s-a vindecat!”, ne-a declarat Andreea Buliga, sociolog ACCES Oltenia.

Înconjurate de dragoste

„Mărţişorul” oferit acestor doamne nu se opreşte aici şi va fi întregit, astăzi, cu dăruirea fotografiile înrămate, unde chipurile pline de vitalitate de odinioară au oprit patina timpului. Fotografi au fost elevi voluntari, pentru care compasiunea şi empatia sunt cultivate de la o vârstă fragedă. Să mai punctăm că una dintre invitatele ediţiei din acest an tocmai venise de la tratament şi branula fixată pe antebraţul drept era vizibilă.

„Starea mea psihică este foarte bună. Până acum eram o fixistă. Nu îmi conveneau multe lucruri. Acum cred că trebuie să fac şi ceea ce vreau să fac eu. Nu am de ce să-mi ascund afecţiunea. Mulţumesc lui Dumnezeu că, într-o noapte, la ora 2.00, m-am trezit din somn, am palpat sânul şi am realizat că se formase un nodul. Avea atunci doar 1,5 cm. Putea fi şi mai rău. Adică să aflu de existenţa lui mult mai târziu. Ceea ce însemna că, acum, nu mai eram aici la centrul de înfrumuseţare. Cred că am primit o a doua şansă la viaţă”, ne-a relatat Gheorghiţa Bitică.

Mulţi dintre noi nu am concepe trăirile celor afectaţi

acces (1)În rândul lor, ieri, am întâlnit şi un psihoterapeut. O figură candidă, radiind căldură sufletească şi bună-dispoziţie. Cu siguranţă că le-a transmis tuturor celor prezenţi aceste stări de spirit. „Depinde foarte mult de perioada care a trecut de la diagnosticare. Când ajung aici şi văd că persoane străine se ocupă de ele, femeile cu afecţiuni oncologice trăiesc altfel totul. Să nu uităm că vin după o perioadă în care viaţa lor se schimbă dramatic: pierderea podoabei capilare, a sprâncenelor, a sânilor etc. Or, este foarte frumos că, acum, pot să revină la frumuseţea de odinioară. Cunosc foarte bine problematica, pentru că şi eu am avut o experienţă similară cu această boală în urmă cu 14 ani. Noi dorim să inversăm cumva influenţarea clasică: ştim că ceea ce este în interior influenţează exterior; de aceea acum încercăm şi, iată, cu rezultate vizibile, să producem o influenţare a interiorului plecând de la exterior. Reuşim să creăm structuri neuronale, iar doamnele se simt bine pentru că văd solidaritate în jurul lor”, ne-a declarat psihoterapeutul Gabriela Preda.

Tot de la specialistul în trăirile psihice parcurse de-a lungul anilor de persoanele afectate de această boală necruţătoare aflăm că depresia este riscul imediat cu care persoanele se pot confrunta imediat după stabilirea diagnosticului. Mai mult, psihoterapeutul Gabriela Preda face un apel la familiile ce au astfel de cazuri sensibile, să nu ezite să contacteze şi specialiştii. Tendinţa multor familii de a pune accentul pe o hiperprotecţie faţă de membrii cu afecţiuni este una prea puţin avantajoasă.

„Suferinţa fizică metamorfozează chipul şi amputează sufletul”

acces (2)„Filosofia noastră de viaţă se construieşte prin bine, frumos şi altruism. În luna martie, toate aceste valori se potenţează şi ne determină să ne dorim să vedem în comunitate femei puternice şi autonome, echilibrate şi încrezătoare că pot învinge orice le afectează viaţa. Suferinţa fizică metamorfozează chipul şi amputează sufletul, anihilează amintirile anterioare şi blochează trăirile şi proiecţiile viitoare. În lupta cu afecţiunea oncologică ai nevoie de repere şi susţinere pentru a consolida psihicul. Or, stima de sine se reclădeşte prin suportul primit de la cei din jur. Experienţa campaniilor anterioare ne-a demonstrat că «Pictând pe chip speranţă» dăm Doamnelor puterea de a nu renunţa să creadă că frumuseţea este în ele şi în cei care le reînvaţă să se iubească. Şi azi vorbim despre o lecţie de iubire, iubirea frumuseţii feminine!”, a declarat Andreea Niţă, preşedintele ACCES Oltenia.