„Ia te uită la…” actriţa Nataşa Raab

0
1604

După ce a stat faţă în faţă cu Geni Macsim, Ilie Gheorghe şi Adrian Andone, publicul craiovean va avea ocazia, pe 15 martie, să întâlnească alt actor al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”: Nataşa Raab. De la ora 19.00, în Sala „Ia te uită!”, „îndrăgita actriţă de teatru şi film va povesti despre cariera sa impresionantă, întâmplări din spatele cortinei, de la filmări şi chiar din viaţa personală”, precizează reprezentanţii teatrului.

Nataşa Raab este absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (clasa prof. Mircea Albulescu), promoţia 1988, an din care a venit ca actriţă la Naţionalul craiovean. În 1989 primea Premiul UNITER pentru debut, pentru rolul Elena Andreevna din „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, iar de atunci zeci de roluri şi numeroase premii i-au încununat cariera. „Nataşa Raab, în Elena Andreevna, etalând cu rafinament toalete sofisticate, este frumoasă şi seducătoare. Apariţia ei erotizează spaţiul, tulburându-i pe eroi. Starea de plictis, trândăveală, disimularea în faţa cuceririlor, lupta pentru a-şi înfrunta patimile îndelung reprimate sunt sugerate cu fineţe şi pregnanţă de această actriţă extraordinară, Nataşa Raab”, scria criticul Ludmila Patlanjoglu în „România literară”, în aprilie 1989.

Nu s-a limitat doar la scena teatrului: a fost model în anii ’80, prezentatoare şi realizatoare de emisiuni radiofonice la Radiodifuziunea Română, prezentatoare de spectacole şi concerte, actriţă de film, seriale TV şi protagonista unor îndrăgite reclame TV, colaboratoare a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” din Craiova ş.a. A obţinut doctoratul în Știinţe umaniste – filologie la Universitatea din Craiova, iar în prezent este şi conferenţiar universitar la Facultatea de Litere – Departamentul de Artă Teatrală al acestei instituţii. Este autoarea cărţii „Tipologie feminină în dramaturgia lui Cehov”, publicată în anul 2004 la Editura „Aius”.

Biletele la evenimentul din 15 martie – care face parte din proiectul „Ia te uită la…”, recent iniţiat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – costă 7,5 lei şi pot fi procurate de la Agenţia teatrului. Locurile sunt limitate.