„Armonii de primăvară” la Târgu Jiu, cu Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia”

0
775

Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” susţine astăzi concertul extraordinar „Armonii de primăvară”, în contextul manifestărilor culturale organizate de Primăria municipiului Târgu Jiu spre a marca împlinirea a 610 ani de atestare documentară a oraşului. Evenimentul are loc începând cu ora 18.00, în incinta „Anna Events – Sala Rondă”, iar soliştii serii sunt Gabriel Niţă (vioară) şi Liviu Fărcaş (oboi). La pupitrul dirijoral al orchestrei se află Ivan Iliev.

Cu acest prilej, iubitorii muzicii din Târgu Jiu sunt invitaţi să audieze pagini muzicale celebre din creaţia compozitorilor Carl Nielsen (Mica suită pentru orchestră de coarde), Tomaso Albinoni (Adagio în Sol minor), Johann Sebastian Bach (Concertul în Do minor pentru vioară, oboi şi orchestră, BWV 1060 şi Aria din Suita nr. 3 în Re major pentru orchestră, BWV 1068), Antonio Vivaldi (Concertul nr. 1 în Mi major, op. 8, RV 269, „La primavera” / „Primăvara” din ciclul „Le quattro stagioni” / „Anotimpurile” pentru vioară şi orchestră de coarde), Nigel Hess (coloana sonoră a filmului „Ladies in Lavender” / „Doamnele de la malul mării”: Fantezia pentru vioară şi orchestră), John Williams (coloana sonoră a filmului „Schindler’s List” / „Lista lui Schindler”: Tema principală) şi Astor Piazzolla („Libertango”).

Potrivit Iuliei Negrea, şef Birou Imagine în cadrul Filarmonicii „Oltenia”, «începând din septembrie 2015, sub coordonarea artistică a muzicianului Ivan Iliev, Orchestra de Cameră a susţinut concerte la Calafat (Palatul „Marincu”), Caracal (Teatrul Naţional), Slatina (Centrul Cultural „Eugen Ionescu”), Negotin/Serbia (Centrul Cultural „Stevan Mokranjac”), în cadrul proiectelor „Turneu în Oltenia” şi „Muzica clasică uneşte oamenii de peste Dunăre”».

Născut în Bulgaria, Ivan Iliev a absolvit cursurile Academiei de Muzică din Sofia. S-a perfecţionat în domeniul dirijatului de orchestră cu profesorii Michael Esselstrom (la Indiana University, 2003), Victor Yampolsky (la Northwestern University) şi Julian Shew (la Universitatea de Stat din Louisiana). Studiile postuniversitare le-a absolvit, de asemenea, în S.U.A., ca licenţiat al Universităţii din Indiana; în perioada 2006-2008 a urmat programul de studii doctorale al Universităţii de Stat din Louisiana, susţinând apoi teza de doctorat la Academia Naţională de Muzică din Sofia.

În calitate de dirijor al Orchestrei Simfonice a Academiei Naţionale de Muzică din Sofia şi ca dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Plevna a susţinut concerte acoperind o mare varietate de repertorii, valoarea performanţelor sale profesionale fiind unanim recunoscută de public şi de criticii de specialitate. Printre alte ansambluri simfonice în fruntea cărora a evoluat, pe parcursul carierei sale artistice, amintim South Bend Symphony Orchestra, Louisiana Symphony Orchestra, Louisiana State University Symphony Orchestra (S.U.A.), Orchestra Filarmonicii – Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), Orchestrele Simfonice – Shumen şi Gabrovo, Orchestra Operei – Stara Zagora (Bulgaria), Filarmonica „Oltenia” şi Opera Română Craiova (România).