Şova, înlocuit din postul de purtător de cuvânt al PSD şi trimis la Washington, în documentare

0
304
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, că Dan Şova nu mai este purtător de cuvânt al partidului, ca urmare a „marii gafe” şi a răspunsului „absolut stupid” dat la o întrebare pe tema Holocaustului, el precizând că îi va ţine locul cât va fi plecat la Washington, la Muzeul Holocaustului. „Şova a făcut o singură afirmaţie, dar gravă. A făcut o mare gafă. Am exprimat punctul de vedere al PSD, care este în totală contradicţie cu ce a zis Dan Şova şi, evident, mi-am cerut şi eu scuze, în numele PSD, şi-a cerut şi el scuze. Cred că trebuie să plăteasă pentru gafa pe care a făcut-o. L-am anunţat de azi că nu mai activează ca purtător de cuvânt”, a spus Ponta. Şova nu va mai activa ca purtător de cuvânt al PSD până nu pleacă, respectiv săptămâna viitoare, la Washington, la Muzeul Holocaustului, pentru a vedea „cu ochii lui” ceea ce a văzut şi Ponta, respectiv ce s-a întâmplat în România cu evreii. „În rest, singura scuză pe care o are este că nu avut nici un fel de intenţie, pur şi simplu a dat un răspuns absolut stupid la o întrebare şi cred că deja plăteşte pentru asta”, a adăugat Ponta. Conducerea Alianţei Civice Democrate a Romilor a cerut sancţionarea lui Şova pentru declaraţiile făcute în 5 martie 2012, la postul de televiziune „The Money Channel”, în cadrul emisiunii „Oameni şi oameni”, unde a declarat că „pe teritoriul României nici un evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu”.