000 de mineri au protestat şi ieri la Petroşani

0
358

Aproximativ 5.000 de mineri, majoritatea de la exploatările din Valea Jiului  (Lonea, Petrilea, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani) au mărşăluit, ieri, pe străzile din municipiul Petroşani, iar, ulterior, în curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH), pentru a treia zi consecutiv. Minerii au scandat, pe parcursul marşului, lozinci antiguvernamentale, au fluierat şi au suflat în vuvuzele şi au afişat cartoane cu mesaje precum  „Suntem 7.700, ne-a numărat Roberta”, „Băsescu să vină, să îl băgăm în mină şi apoi cu bucurie să intre la puşcărie”. Ortacii cer Ministerului Economiei majorarea cu 100 de lei a sporului de periculozitate, de la 600 de lei la 700 de lei, şi creşterea preţului cărbunelui livrat producătorilor de energie, fără să avanseze un nivel anume, afirmă surse din CNH. Ieri după-amiază, minerii au decis să renunţe la protest, urmând ca acesta să fie reluat în cazul în care liderii de sindicat plecaţi la Bucureşti, pentru negocieri la Ministerul Economiei, nu vor veni cu un răspuns favorabil.