Markovic a scuturat Bradu de două ori

0
305

Echipa a doua a Universităţii Craiova a disputat ieri al doilea amical de pregătire al anului, împotriva unei alte formaţii de Liga a III-a, Atletic Bradu. Pe terenul sintetic de la Aripile, echipa lui Cornel Papură s-a impus cu 2-0, prin „dubla” lui Markovic din prima repriză, vârful de 17 ani ratând şi un penalty. În prima repriză, pentru satelitul Ştiinţei au evoluat: L. Popescu – Ion, Spahija, Constantinescu – Borţa, Petre, Dinu, Trocan – Frăsineanu, Markovic, Trancă. În repriza a doua au evoluat: L. Popescu – Ion, Spahija, Vlădulescu – Creţ, Cioimaru, Ilie, Albăstroiu – Ciutică, Zbona, Nichifor. În primul amical din 2018, Universitatea II Craiova a dispus cu 11-0 de liderul Ligii a IV-a Gorj, Petrolul Bustuchin.