Craiova: Întâlnire la IJJ Dolj pentru prevenirea violenței la competiții sportive

0
462

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj s-a desfăşurat, astăzi, întâlnirea cu reprezentanţii G.J.Mb. Craiova, I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj, Poliţia Locală Craiova şi Calafat, S.C.M. Craiova, A.J.F. Dolj, D.J.T.S. Dolj, organizatorii de competiţii sportive, responsabilii de ordine şi siguranţă publică din cadrul cluburilor sportive şi reprezentanţi ai societăţilor de pază, în vederea analizării activităţilor derulate în turul sezonului competiţional 2017 – 2018, prezentarea de bune practici şi asigurarea continuităţii colaborării pe timpul desfăşurării returului sezonului competiţional. În cadrul acestei întâlniri a fost stabilit un set de reguli şi măsuri pe care administratorii bazelor sportive şi organizatorii competiţiilor sportive trebuie să le adopte pentru prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive, în vederea prezervării unui climat de ordine şi siguranţă civică necesar derulării în condiţii de normalitate a acestor competiţii, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale săvârşite de către spectatori.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi-a adaptat acţiunile în funcţie de cerinţele impuse de Legea 4/2008 urmărindu-se ca relaţionarea cu organizatorii de competiţii sportive să fie benefică în special pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a manifestărilor sportive.