Consilierul de stat Darius Vâlcov, condamnat la 8 ani de pușcărie

0
458

Darius Bogdan Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, fost senator de Olt şi fost ministru al Finanţelor a fost condamnat, astăzi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 8 ani de închisoare cu executare. Procurorii DNA l-au acuzat, în acest dosar, că în perioada 2009 – 2010, în calitate de primar al municipiului Slatina, a acceptat promisiunea unui comision de 20% dintr-un contract pentru reabilitarea reţelelor de apă din cinci localităţi din judeţul Olt, primind în total suma de 6,6 milioane lei. Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată, alături de Lucian Petruţ Şuşală (fost şofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte şi Constantin Tomescu. Hotărârea ÎCCJ nu este definitivă.

Vâlcov mai este judecat în alte două dosare, vizând fapte de corupție, unul la Tribunalul Dolj și cel de-al doilea la Tribunalul Gorj.