Ziua Culturii Naţionale, marcată la Craiova prin concerte şi recitaluri

0
881

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, va fi marcată printr-o serie de evenimente atât în ţară, cât şi în străinătate. La Craiova, Filarmonica „Oltenia” va prezenta concertul „Pianul cu poeme”, avându-le invitate pe pianista Ioana Maria Lupaşcu şi actriţa Daniela Nane, iar Opera Română Craiova va organiza concertul „Memoria versului”, cu participarea extraordinară a poeţilor Nicolae Dabija şi Spiridon Popescu. Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale şi a Centenarului Marii Uniri, Institutul Cultural Român de la Paris invită publicul la spectacolul de poezie „Treptele Unirii”, în interpretarea actorului craiovean Emil Boroghină, director al Festivalului Internaţional Shakespeare şi preşedinte al Fundaţiei „William Shakespeare”.

Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889) este marcată Ziua Culturii Naţionale. Sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 238, promulgată la jumătatea lunii decembrie a anului 2010. Iniţiatorii proiectului au susţinut atunci că există precedente şi în alte ţări europene: în Spania, Ziua Culturii a fost stabilită ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia – ziua de naştere a lui Luis de Camoes.

„Va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai că celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. Menţionăm faptul că, în Italia, de ziua lui Dante în toate oraşele italiene au loc serbări publice, lecturi din opera lui, dezbateri publice, târguri de carte etc.”, s-a arătat în expunerea de motive a iniţiatorilor.

Recital susţinut de pianista Ioana Maria Lupaşcu şi actriţa Daniela Nane

La Craiova, Ziua Culturii Naţionale va fi marcată şi în acest an de instituţiile de cultură şi învăţământ prin mai multe evenimente, dedicate împlinirii a 168 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, ca şi comemorării, la 15 iunie a.c., a 129 de ani de la trecerea acestuia în eternitate.

Luni, 15 ianuarie, de la ora 19.00, Filarmonica „Oltenia” va prezenta un concert susţinut de Corala Academică, condusă de dirijorul Pavel Şopov (la pian: Corina Stănescu), şi recitalul „Pianul cu poeme”, avându-le invitate pe Daniela Nane (actriţă) şi Ioana Maria Lupaşcu (pian). Biletele costă 30 lei, cu reducere la jumătate pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Născută la Brăila, Ioana Maria Lupaşcu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. În anul 2000 a fost admisă la masterul „Virtuosity Level” (Conservatoire du Lausanne, Elveţia, la clasa prof. J. F. Antonioli), dar după câteva luni s-a mutat în Italia, devenind studenta marelui pianist Lazar Berman, la Accademia Europea di Musica. După încheierea masterului de trei ani (în specialitatea perfecţionare solistică), a continuat să lucreze cu maestrul Berman până la tragica lui dispariţie, în 2005, apoi a revenit în România.

 „Memoria versului”, cu scriitorul Nicolae Dabija

Nicolae Dabija

În aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, dar în sala de concerte a Liceului de Arte „Marin Sorescu”, Opera Română Craiova va organiza concertul „Memoria versului” (regia artistică: Arabela Tănase), sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în parteneriat cu instituţia-gazdă şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Interpretează  soprana Renata Vari, baritonul Ioan Cherata şi actriţa Edith Mag. Evenimentul va avea loc cu participarea extraordinară a poeţilor Nicolae Dabija, Spiridon Popescu şi Ion Deaconescu – preşedintele Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”. De asemenea, vor participa elevii poeţi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” Steluţa Stoian şi Cristiana Badea, Corul Operei Române Craiova (maestru de cor: Lelia Candoi) şi Ivona Stănculescu (pian).

Emil Boroghină recită la Paris, Bruxelles şi Haga

Emil Boroghină

Numeroase programe speciale vor avea loc în întreaga ţară, dar şi în străinătate, în reţeaua Institutului Cultural Român. Astfel, Institutul Cultural Român de la Paris în colaborare cu Ambasada României de la Paris şi Teatrul Nottara din Bucureşti prezintă spectacolul de poezie „Treptele Unirii”, în interpretarea actorului craiovean Emil Boroghină, director al Festivalului Internaţional Shakespeare şi preşedinte al Fundaţiei „William Shakespeare”. Evenimentul va avea loc pe 17 ianuarie, de la ora 19.00, şi va cuprinde fragmente din lirica populară şi din creaţiile celor mai importanţi poeţi români.

Potrivit ICR Paris, recitalul „îşi propune să surprindă, sintetic, cu ajutorul creaţiei marilor noştri poeţi, cea mai importantă şi mai de seamă problemă a existenţei neamului românesc, timp de peste două milenii, unitatea lui deplină. Legătura indestructibilă, între unitatea de neam şi unitatea teritorială, este aceea care a asigurat României trăinicia între ţările lumii, a reprezentat cheia existenţei noastre. Scenariul aduce în prim plan cele mai semnificative momente ale istoriei noastre naţionale, evoluţia noastră istorică. Marile momente ale istoriei poporului român reprezintă, în fapt, trepte ale făuririi Marii Uniri şi Statului Naţional Unitar Român”. Recitalul Maestrului Boroghină este unul itinerant, urmând să se desfăşoare între 17 şi 19 ianuarie la Paris, Bruxelles şi Haga.