Schumacher: primele elemente ale anchetei

0
369

Justiţia franceză a livrat, astăzi, primele elemente ale anchetei deschise după gravul accident la schi a cărui victimă a fost Michael Schumacher, spitalizat pentru un traumatism cranian, în continuare în stare critică. Patrick Quincy, procuror din Albertville, şi anchetatorii au ţinut o conferinţă de presă la Palatul de Justiţie, cea dintâi după spitalizarea pilotului german, în faţa a numeroşi ziarişti. Procurorul a explicat că anchetatorii şi familia doresc evitarea de informaţii false, dar ancheta a progresat bine. Deocamdată însă nu a fost primit filmul evocat de cotidianul „Bild”. În schimb, filmul capturat din camera plasată pe casa ex-pilotului de F1 este perfect exploatabil, durata acestuia este de două minute şi nu arată că Michael Schumacher ajută o persoană accidentată, dar confirmă elementele de care dispuneau anchetatorii. Campionul depăşeşte pista, dar numai cu câţiva metri. Normele de balizaj ale pistei sunt „respectate” de staţiunea Meribel. Potrivit jandarmilor „domnul Scumacher a evoluat pe un teren în uşoară pantă, într-un spaţiu nemarcat, cu pietre de munte, adevărate pericole. Schiurile sale au acroşat o astfel de rocă, Schumacher şi-a pierdut echilibrul şi a căzut lovindu-se cu capul de o altă rocă”. Schiurile „nu au fost cauza accidentului”, a menţionat comandantul plutonului de jandarmi, Stephane Bozon, în timp ce alte două chestiuni sunt importante pentru stabilirea eventualelor responsabilităţi. Anchetatorii au refuzat să spună dacă a comis vreo imprudenţă, „viteza nu a fost un element determinant şi este greu de evaluat viteza cu care a rulat. Oricum, Schumacher a ales deliberat să schize în această zonă, în afara pistei”, a spus procurorul.