Moş Nicolae, la Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu”

0
387

În cadru festiv, Moş Nicolae a venit, ieri, şi la Şcoala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova. Elevii claselor „mici” i-au colindat pe colegii lor mai mari, care s-au format ca  peer-educatori, în cadrul proiectului „Un zâmbet pentru  viitor”, finanţat de „Terre des Homes”.

«Sloganul nostru este „Pentru toţi şi pentru fiecare!”, de care nu ne dezicem. Promovăm non-violenţa, non-discriminarea şi pe aceste lucruri vom continua. Încercăm să reducem şi fenomenul de participare a minorilor la acţiunea pe internet, mai pe româneşte, la activitatea pe calculatoare, laptop-uri etc. Participanţii au primit certificate de „peer-educatori” (pentru educaţie, într-o traducere liberă), după ce şi-au prezentat mesajele legate de non-discriminare, non-violenţă  ”, a precizat prof. Eugenia Pascu, director al Şcolii Gimnaziale „Lascăr Catargiu” din Craiova.

Aceasta a mai adăugat că Moş Nicolae i-a avut ca oaspeţi pe colegii  Carolinei Solomonescu, vicecampioană mondială la una dintre specializările de la Karate (Wing-chun), titlu câştigat la Tbilisi (Republica Georgia, în mai 2017): Mara Georgia Obeanu, Paul Dumitru Solomonescu, Alexandru Mihail Iana, Georgiana Zanfir, însoţiţi de Carmen Obeanu, iar programul artistic a avut-o în prim-plan pe  Alexia Popescu, fiica unui cadru didactic al şcolii, care a interpretat cântece din folclorul nostru, toţi cei prezenţi savurând clipe de bucurie, pe lângă un tort substanţial, fiind prezentă şi muzica, ambientală.