Angela Merkel afirmă că susţine interzicerea vălului musulman integral în Germania

0
376

val islamicCancelarul Angela Merkel s-a declarat în favoarea interzicerii vălului musulman integral în Germania, “oriunde este legal posibil”, adăugând că trebuie evitată repetarea crizei refugiaţilor. “Vălul musulman integral nu este acceptabil în ţara noastră”, a declarat Angela Merkel, într-un discurs susţinut la conferinţa Uniunii Creştin-Democrate de la Essen, adăugând că “Ar trebui interzis, oriunde este legal posibil”. Cancelarul german a vorbit şi despre problemele cauzate de criza refugiaţilor, spunând că “o situaţie ca cea din vara anului 2015 nu trebuie să se mai repete”, adăugând că “Aceasta a fost şi este scopul nostru declarat”. Angela Merkel candidează pentru un nou mandat de doi ani în fruntea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partid pe care îl conduce de 16 ani, fiind singura candidată la această funcţie. Luna trecută, Merkel a anunţat ca va candida pentru şefia CDU, dar şi pentru al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. Membrii CDU urmează să aleagă liderul formaţiunii conservatoare în cadrul congresului care are loc în această săptămână la Essen.