Parohia „Sfântul Ioan Sebastian” din cartierul Craioviţa Nouă în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” desfăşoară în această perioadă acţiunea caritabilă „Dăruind vei dobândi”. Aceasta are loc în cadrul proiectului „Tinerii elevi seminarişti în viaţa pastorală a parohiei”, iniţiat de părintele paroh Marius Neacşu şi părintele profesor Cristin Sperlea, din cadrul Seminarului Teologic din Craiova.
Cu acest prilej, preoţii slujitori invită credincioşii mâine, 8 decembrie, ora 11.00, la concertul de colinde susţinut de Grupul coral al Seminarului Teologic Ortodox şi Grupul coral al Parohiei „Sfântul Ioan Sebastian”, care se va desfăşura la biserica parohială situată pe strada „George Enescu” nr. 79 (vizavi de complexul comercial Racheta). Acţiunea are ca scop colectarea de fonduri şi alimente neperisabile în vederea sprijinirii persoanelor în vârstă.
„Ne-am gândit să aducem o bucurie în pragul sfintelor sărbători persoanelor de vârsta a treia, care sunt singure, bolnave şi au mare nevoie de sprijinul nostru. Fac pe această cale un apel către toţi credincioşii să fie solidari cu noi şi să întindem o mână de ajutor celor aflaţi în singurătate şi suferinţă”, a precizat părintele profesor Cristin Sperlea, slujitor la Biserica „Sfântul Ioan Sebastian”.